“Însemn Alb”, manifest expresiv al fanteziei artiştilor profesionişti

Asculta acest articol

    În după-amiaza de luni s-a deschis la Muzeul de Artă o expoziţie de mare întindere şi valoare, una din cele mai reuşite din ultimii ani. Artiştii profesionişti din UAPR Satu Mare se mobilizează destul de greu pentru a realiza saloane de artă cu participare masivă, dar când o fac rezultatul este spectaculos.

Marele merit pentru acest “Însemn Alb” atăt de expresiv şi fantezist revine, fără dubii, Cristinei Gloria Oprişa. Având experienţa celor două decenii în care a realizat “Micul Prinţ”, artista sătmăreană şi-a mobilizat prietenii şi colegii şi a reuşit să adune peste 100 de lucrări de o varietate ieşită din comun. Sunt reprezentate aproape toate genurile, stilurile şi tehnicile care definesc arta contemporană, în cele mai felurite dimensiuni, iar fiecare lucrare este cel puţin interesantă.

În ciuda titlului, nu e o expoziţie monotonă sau monotematică. Mai curând am spune că un tur prin sălile din aripa stângă a Muzeului de Artă ilustrează faptul că albul este o sumă a tuturor culorilor.

Sclipiri în alb

E foarte greu să alegi din peste 100 de lucrări câteva pe care să le evidenţiezi. Ele ar fi ca sclipirile dintr-o întindere înzăpezită. Una din cele mzi interesante se intitulează chiar “Sclipiri” (Alina Nealcoş) şi este, paradoxal, plină de culoare. Original şi provocator este şi colţul amenajat de Valer Sasu, o ironie la adresa rolurilor familiei tradiţionale. Sau “Serafimul” Mariei Juravle. Sau seria “Alb primordial” a lui Mugurel Emanuel Manea. Inspiratul “Postmortem”, plin de umor negru, al Timeei Mitroi. Un “Dialog” între natural şi negativ, montat de Mihai Panaitescu. “Cavalerul” mai mult sugerat de artista ce semnează “Aripa di Mariana Papara”. Compoziţia “Flori” de Zsuzsa Szemak, având ca subtext – la propriu! – un poem de Cezar Ivănescu. Fascinantele “Totemuri” pictate pe lemn de Corneliu Pop. Sculpturile istorico-ironice ale lui Radu Ciobanu. Frumosul “Triptic” despre naşterea “trupului Domnului”, etalat iconostatic, în ultima sală a expoziţiei, şi realizat de Alfred Schupler. “Catedrala din cocon” străvăzută de Dan Cosma. “Mărturii” de Călin Vădan, o ingenioasă sugestie a ideii că biserica stă, în definitiv, pe temelia Cuvântului. “Visul caisei”, pictat cu mare fineţe de Andrea Tămăşan, care Andrea  a devenit, surprinzâtor, şi subiect de lucrare (“The memory remains” – Cristina Busuioc). Toate lucrările fotografice din expoziţie, foarte inteligente (Kalman Sztrharszky nu se dezminte, dar toţi artiştii fotografi invitaţi au adus imagini cu mesaj şi miez). Mesajul fin al ciclului “Culese din cer” realizat de Diana Costea. Seria “American Catholic Girl” a invitatei americane Jeanne Luongo. Jocul strâns cu istoria gândit şi reprezentat de Eugen Munteanu în “Troiene”. “Salvatorii” pictaţi de Nicolae Pop, tablou inspirat de drama de acum un an din Apuseni. Montajele metalice ale Mădălinei Stan. “Soarele alb” al Adrianei Popa Cănija. Lucrările de tapiserie, impunătoare (de pildă “Crucea Ierusalimului” de Rodica Banciu Regep). Şi am înşirat doar câteva.

Adevărul e că o asemenea explozie de creativitate merită onorată prin vizitarea expoziţiei şi un parcurs răbdător şi atent prin galerie. Nu prea există lucrări care să nu răsplătească într-un fel sau altul investiţia de timp şi cultură a vizitatorului, iar orice am putea noi să vă povestim, şi oricâte poze aţi vedea, nu se apropie câtuşi de puţin de experienţa contemplării directe a operei de artă originale.

O întrebare de la vernisaj

În discursul ei de la vernisaj, Felicia Grigorescu a pus o întrebare care i-a cam lăsat fără replică şi fără aplauze pe cei prezenţi< cine va putea umple golul pe care l-ar putea lăsa Cristina în viaţa artistică sătmăreană dacă va alege să plece? O întrebare legitimă, căci doamna Oprişa este în mod clar cea mai activă şi bătăioasă personalitate din Satu Mare în domeniul ei, în special în calitatea sa de promotor de evenimente, iar expoziţia sa personală de anul trecut a fost o mărturie cum mai clară nu se putea a unui talent rar. Câteva mostre, legate de tema largă a expoziţiei, pot fi văzute şi aici.

Vernisajul a fost completat de un moment actoricesc, expresiv şi el, deşi uneori tinerii actori – Horia Fedorca şi Anette Marka, elevi ai lui Carol Erdos – au supralicitat simţirea în detrimentul textului. Text care aparţine Ianei Frezia Oprişa, se intitulează “Nebun de alb” şi îl redăm în încheierea acestei consemnări.

“Nebun de alb”, un text de Iana Oprişa

– Ai fost fata în tricoul alb. Am fost zmeul tău.

– Ai fost zmeul meu. Am fost fata în tricoul alb. A ta fată.

Alb e cerul în dimineaţa în care ai încetat să mai exişti. Alb a fost amurgul când ai uitat să mai exişti. Albe sunt lacrimile care îţi vor simţi veşnic dorul. Alb e când nu mai doare. Alb e când nu-ţi mai pasă. Alb e murmurul atât de enervant căruia îi simţi atât de mult lipsa. Alb e golul pe care îl laşi în urma ta. Albe sunt buzele peste care au trecut atâtea şi atâtea lacrimi şi sărutări.

Alb e putere. Ambiţie. Iubire. Alb e blând. Cald şi drag. Alb e neantul nemărginirii tale în care iubesc să mă arunc doar când vreau eu. Albă e taina pe care mi-e frică să o cunosc. Alb e curajul cu care voi îmbrăţişa viaţa fie şi doar pentru o secundă. Alb e risc. Alb e reuşită.

Albă e stăruinţa de a rămâne singurul şi unicul exemplar al tău. Albe sunt paginile pătate de cerneala prea multor dureri. Albe sunt certitudinile pe care le cauţi din nou şi din nou, ori de câte ori cineva încearcă să-ţi dărâme castelul din cuburi. Albe sunt gândurile ce te năpădesc. Imagini şi emoţii de nestăvilit.

Albă e nesiguranţa. E îndoială şi chin. Albe sunt cuvintele cu care îţi strigi dorinţele, lacrimile pe care le încredinţezi neajunsului. Zâmbetul drag pe care îl adresezi cuiva deşi înăuntru se sparg şi se ciocnesc miliarde de simţăminte. De femeie, de copil, de îndrăgostită şi jucătoare de iubiri. Albe sunt sclipirile din ochii tăi când poţi să-ţi simţi visul luând proporţii şi crescând alături de tine ca un copilaş pe care trebuie să-l îngrijeşti cu mare atenţie.

Alb e ceai. Ploaie. Vis. Cafea. Ţigară. Nebunie. Dorinţă. Om. Copil. Moarte. Purgatoriu. Efemeritate. Alb e tot ce nu ştii tu să-mi spui. E spaţiul pe care îl pot delimita cu degetele. Cel ce arată cât te-ai schimbat de când ţi-am strivit buzele, de ţi-a sângerat sufletul, într-o sărutare.