Premierul Victor Ponta, liderul PSD, afirmă că este acceptabil ca foşti şefi de stat să devină senatori de drept, propunere aflată la comisia de revizuire a Constituţiei, arătând însă că lucrările comisiei sunt blocate de opoziţie, dar că speră să fie deblocate cu ajutorul preşedintelui Iohannis.
“Din câte ştiu, în Comisia pentru revizurea Constituţiei a existat această propunere. Mi se pare o propunere acceptabilă, pentru că ştiu că şi alte ţări au aşa ceva”, a declarat Ponta, întrebat dacă ar fi de acord cu un astfel de amendament la Constituţie.
Ponta a adăugat însă că întrebarea este “pur teoretică”, deoarece procesul de revizuire a Constituţiei este blocat de opoziţie, dar speră ca preşedintele Klaus Iohannis să-i convingă pe membrii opoziţiei că este vorba de un proces necesar, relatează Mediafax.
Premierul Victor Ponta declarase, anterior, în 2014, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că, în opinia sa, foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept.
Fii primul care comentează