Premierul Victor Ponta a reafirmat vineri că mai mulți deputați PNL promovează în Parlament interesele unei anumite companii împotriva intereselor publice și a adăugat că, printr-un efort comun al autorităților statului, poate exista o strategie națională de protejare a pădurilor.
“Acuzațiile mele la adresa unei doamne deputat fost ministru și a câtorva domni deputați din PNL le consider legitime. Și chiar așa s-a întâmplat”, a declarat Ponta la sediul central al PSD, fără a preciza despre cine este vorba.
Premierul a precizat că nu este vorba despre oameni ai președintelui Klaus Iohannis, așa cum a afirmat deja la un post de televiziune, scrie Agerpres.
Întrebat la sediul PSD cum răspunde acuzațiilor formulate în ultima perioada la adresa sa de șeful statului, Ponta a arătat că “lucrurile sunt acum clare”.
1 comentariu
numai prosti si mafioti creaza hahos in politica romineasca se lingusesc presedintelui ca sa arate cit de ostil ii sint