Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Vineri începe “Trofeul Paul Badea” la Rally Raid

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prima etapă din Campionatul Național, ediția 2015

raliuTotul este pregătit pentru marele eveniment automobilistic găzduit de Satu Mare la sfârșit de săptămână. Prima etapă din cadrul Campionatului Național de Rally Raid va începe vineri de la ora 16.00 în Piața Libertății din municipiu. Prima etapă este organizată în memoria regretatului Paul Badea, tocmai de aceea poartă numele “Trofeul Paul Badea”. Înainte de start, în program mai apar și alte activități ale organizatorilor.

Între orele 10.00 și 14.00 se vor face verificări administrative și tehnice, iar de la ora 14.00 este programată o conferință de presă cu ocazia deschiderii campionatului care reînvie după mai mulți ani de absență. La întâlnirea cu presa se va afla și Roxana Ciuhulescu, fosta moderatoare a emisiunii Promotor difuzată pe Pro TV. Totodată va fi prezentă și Renatta Stepanov, copilot participant la cursă, Ovidiu Domide și Daniel Nistor, echipajul sătmărean participant în acest campionat.

Conform lui Ovidiu Domide, vicepreședintele A-CAR România și președintele A-CAR Satu Mare, vor participa 20 de echipaje la auto și moto din România, Italia și Bulgaria. Câteva dintre ele au prezențe și la celebrul Raliu Dakar.

Lungimea totală a competiţiei este de 360 km, din care 230 probe special în număr de 7. Raliul va începe vineri de la ora 16.00 în centrul vechi al municipiului Satu Mare. Traseul din prima zi este încadrat de drumul naţional care duce la punctul de frontieră Petea, Pădurea Mare şi digul Someşului.

Sâmbătă, se va merge pe traseul situat în zona Codru, trei probe speciale desfăşurându-se pe drumuri forestiere şi pe lângă pădure, în zona delimitată de localităţile Homorodu de Sus, Chilia, Homorodu de Jos, Sâi şi Poiana Codrului. O probă specială va avea loc pe platoul cuprins între Homorodu de Sus, Homorodu de Mijloc, Viile Satu Mare, Medişa şi Solduba. Sosirea oficială va avea loc sâmbătă de la ora 16.00 în Piaţa Libertăţii, urmând ca festivitatea de premiere să aibă loc în aceeaşi zi de la ora 19.00. În codrul aceluiaşi eveniment se va organiza şi o expoziţie auto în Piaţa Libertăţii, de vineri şi până duminică la ora 17.00.

Evenimentul este organizat de A-CAR România sub egida F.R.A.S. şi cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Judeţean Satu Mare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns