Absolvenţii promoţiei 1965 a Şcolii Profesionale şi Tehnice Satu Mare s-au revăzut după 50 de ani de la terminarea studiilor.Din cei 38 de elevi ai promoţiei, 21 de colegi au spus “Prezent!” la citirea catalogului la ora de dirigenţie ce a avut loc în Sala Amfiteatru a Colegiului Tehnic “Unio – Traian Vuia”. Cu emoţii, dar şi cu bucuria revederii, foştii elevi ai şcolii au păşit în liceu pentru a fi preţ de câteva ore împreună. Au fost întâmpinaţi cu flori şi aplauze de către elevi, corpul profesoral şi conducerea şcolii. Promoţia 1965 a Scolii Profesionale şi Tehnice Satu Mare (viitorul liceu Unio) s-a remarcat prin determinarea de a fi oameni de nădejde, meseriaşi de primă mână având calificarea de “prelucrător prin aşchiere”. Cei 21 de foşti absolvenţi s-au declarat şi după atâţia ani mândri de meseria pe care au învăţat-o, pe care au catalogat-o drept una dintre cele mai frumoase profesii.
La ceas aniversar le-a fost alături directorul general al liceului, Vlaicu Popescu şi preoţii Cristian Silaghi de la Jandarmeria Satu Mare, pr. Florin Silaghi de la Penitenciarul Satu Mare şi fostul lor coleg, pr. Vasile Pop (a slujit vreme îndelungată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare). Pentru început, şeful clasei, Rubi Tiţoc a ţinut un scurt cuvânt de bun venit, le-a mulţumit colegilor pentru mobilizare şi bunăvoinţa de a participa la întâlnire. Apoi, cu lacrimi în colţul ochilor a fost amintit numele celor 12 colegi care au trecut la cele veşnice pentru care s-a ţinut un moment de reculegere urmat de o slujbă de pomenire.
Preotul Cristian Silaghi a ţinut să le adreseze un cuvânt de apreciere prin a le spune că toţi aceşti oameni, trecuţi acum de prima tinereţe fac parte din generaţiile care au construit România de azi şi cărora le poartă un profund respect şi recunoştinţă.
Emoţiile s-au simţit din plin şi la citirea catalogului. Rolul de diriginte a fost preluat de directorul Vlaicu Popescu. Acesta s-a declarat impresionat de foştii absolvenţi, de felul în care ei au înţeles să-şi croiască un drum în viaţă într-un mod demn, prin învăţarea unei meserii căreia i-au acordat toată atenţia. Tot ei, au făcut şi o donaţie în bani copiilor de la Casa Maria pentru a fi sprijiniţi cu cele necesare traiului.
Revederea după 50 de ani le-a dat prilejul de a vorbi fiecare despre momentele importante din viaţa lor, despre cum s-a învăţat meserie acum cinci decenii şi cum sunt pregătiţi acum tinerii.
1 comentariu
nimeni nu vorbeste despre faptul ca PSD-ul cu COICA in frunte a distrus
o scoala cu renume cum a fost LICEUL UNIO care a pregatit meseriasi
cu renume in satu mare.