Monica Keresztesi creşte ca artistă în AAP Satu Mare

Asculta acest articol

În cei câţiva ani în care am scris despre viaţa şi creaţiile artiştilor plastici sătmăreni, cunoscându-i îndeaproape, ne-a fost dat uneori să auzim comentarii excesiv de dispreţuitoare la adresa artiştilor amatori, lipsiţi de studii de specialitate adică. Am hotărât să vă prezentăm acum o tânără care poate fi un exemplu elocvent despre cum se naşte şi creşte o pasiune creatoare. Ea este Monica Keresztesi şi activează în Asociaţia Artiştilor Plastici Satu Mare.

Are o vârstă rotundă, a deplinei maturităţi feminine. În curând va fi ziua ei de naştere, iar de curând şi-a etalat câteva lucrări mai vechi şi mai noi într-o cafenea centrală şi a participat cu câteva picturi la expoziţia de final de an organizată de Şcoala de Arte. Nu e o profesionistă a domeniului. E expert contabil de formaţie, lucrează la o firmă privată sătmăreană, este soţie şi mamă împlinită, iar pasiunea pentru arta vizuală a venit în viaţa ei nu de foarte mult timp.

Nevoia exprimării de sine

Binecunoscuta teorie a piramidei nevoilor umane, enunţată de Abraham Maslow, s-a confirmat şi în viaţa Monicăi. Ajunsă la un moment în care viaţa de familie era fericită şi stabilă, iar soţul şi cei doi copii aveau fiecare pasiuni care să le umple timpul liber, la începutul acestui deceniu doamna Keresztesi s-a hotărât să se apuce de desen. Era nevoia exprimării de sine, cea din vârful piramidei desenate de omul de ştiinţă american, care se face simţită atunci când toate nevoile de bază sunt satisfăcute. Atunci omul are timp să se întoarcă spre sine şi caută mijloace de autoafirmare. Iar arta este întotdeauna un răspuns în această căutare.

Odată prinsă ideea, Monica n-a stat mult pe gânduri. A căutat rapid pe internet un curs de grafică, şi l-a găsit, în Ungaria. Un curs de câteva săptămâni, care îţi pune bazele tehnicii desenului în creion. Şi apoi a început să lucreze frenetic, pasiunea desenului dovedindu-se puternică şi deloc trecătoare. A început cu portrete. Evident, la început trăsăturile erau grosiere, mâna mai puţin sigură. Apoi, cu fiecare nouă lucrare, a început să stăpânească mai bine meşteşugul.

A intrat în Asociaţia Artiştilor Plastici după ce a fost la o expoziţie a lui Bokor Levente. Acolo preşedintele AAP, Gergely Csaba, aflând că doamna cea blondă se ocupă cu grafica, a chemat-o la o şedinţă a asociaţiei, iar acolo lucrările i-au fost examinate şi a fost primită în grup. Totul, ca şi la început, aproape de azi pe mâine.

În 2012 Monica Keresztesi a expus într-o expoziţie care avea să fie ultima apariţie publică a regretatei Iulia Olar. Au urmat expoziţii colective AAP, tabere de creaţie, expoziţii de grup restrâns în ţară şi în Ungaria. Dorind să îşi dezvolte şi mai mult talentul, s-a înscris la Şcoala de Arte, la cursurile de pictură ale profesorului Abkorovits Robert, pe care le-a absolvit în acest an. Primele încercări au fost şi aici timide, dar cu timpul a devenit tot mai sigură şi îndrăzneaţă, iar cele mai recente lucrări de pictură promit surprize plăcute pentru viitor.

În domeniul graficii a trecut la lucrul în cărbune şi lucrări ale sale au ajuns în colecţii particulare inclusiv la Bucureşti, una din ele, un portret al actriţei Daniela Nane, fiind foarte apreciată atât de destinatară, cât şi de cei, destul de mulţi, care au văzut-o pe Facebook. Calităţile de organizator au făcut-o pe Monica mai întâi secretar în AAP, iar de curând vicepreşedinte, ea fiind în destule ocazii şi prezentatoare – prezentabilă, într-adevăr – a vernisajelor asociaţiei.

Virtuţile amatorilor

Monicăi nu-i lipseşte modestia, dar nici curajul de a veni în faţa publicului cu lucrările sale. A găsit în AAP un grup de la care are mereu de învăţat şi o mulţime de prieteni. Mediul artistic îi aduce o împlinire în plus pe lângă serviciul de zi cu zi şi bucuriile aduse de familie. Fiica sa, Kitty, a devenit o sportivă de performanţă, practicând tenisul de masă la un club din Ungaria – după ce a deprins tainele mingii de celuloid la Satu Mare şi Carei – şi mergând la turnee puternice în Cehia şi Canada în ultimul timp, fiul Tamas face şi el sport, iar soţul Istvan are proiecte ambiţioase în meseria lui.

Sigur că lucrările ei mai au stângăcii, mai urmează nişte şabloane, dar drumul său în ale artei abia a început. Şi aici vedem una din virtuţile artiştiilor amatori< ei sunt conştienţi, în marea lor majoritate, că au mereu loc de mai mult şi mai bine, iar mulţi dintre ei îşi încearcă mâna în direcţii şi stiluri noi, păstrându-şi cuvenita modestie. Unii dintre ei sunt gata mereu să înveţe din arta profesioniştilor şi vin tot mai des la expoziţiile acestora, curioşi şi pregătiţi să integreze în propriile căutări artistice lecţii noi şi interesante. În faţa unei preocupări nobile, cum este cea legată de artă, o atitudine arogantă nu face bine nimănui. Este loc pentru toţi pe pereţi şi simeze.