Asculta acest articol
În ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult despre necesitatea comasării terenurilor agricole, dar şi despre asociere în cooperative şi/sau grupuri de producători. Dacă necesitatea comasării terenurilor are o explicaţie la îndemâna fiecărui român – eficientizarea activităţii prin tehnologizare, utilizarea unor tehnologii novative, despre asociere se poate vorbi sub semnul unor rezerve, când mulţi fermieri sunt bătrâni.
Statisticile naţionale arată că la nivelul României sunt aproape 1,5 milioane de proprietari de terenuri, numiţi probabil impropriu fermieri. Agricultura eficientă nu se poate face pe suprafeţe mici şi fără a deţine utilaje şi tehnologii performante. Unu sau doi cai putere nu mai dau rezultate în această perioadă. Mecanizarea este iminentă.
Constituirea formelor asociative presupune deţinerea unui capital considerabil, dar acesta nu se poate asigura de la majoritatea proprietarilor de terenuri care au vârste înaintate.
În mai toatea satele româneşti, inclusiv la noi în judeţ, sunt foarte puţini tineri care îşi canalizează eforturile, energiile şi banii către agricultură. Munca este grea şi câştigul realizabil este permanent sub semnul întrebării. De cele mai multe ori natura este aceea care dă ultimul cuvânt.
De la o populaţie relativ săracă este greu să pretinzi capitalizare, iar băncile nu se înghesuie să susţină agricultura. Cum poţi face în aceste condiţii proiecte de viitor pentru cel puţin 10 – 15 ani.
Potrivit unor voci, până şi unii dintre cei care clamează asocierea sau constituirea grupurilor de producători nu cred în aceste forme asociative.
Există dovezi că numai o agricultură integrată poate deveni eficientă. Asta presupune sector vegetal – zootehnie – producţie menită a transforma materiile prime în alimente şi nu în ultimul rând, desfacere pe diverse paliere, mai ales prin unităţi proprii. Pe tot acest flux există şanse de a obţine câte puţin profit, asta pentru a deveni competitiv pe piaţa preţurilor.
Se naşte întrebarea firească referitoare la capitalizare. Dacă omul proprietar de teren ar putea fi convins să se înscrie în forma asociativă, poate ar intra în asociere şi aşa zisul fermier cu una sau două vaci. Apare problema achiziţionării utilajelor pentru sectorul vegetal, zootehnie şi procesare.
Până ce nu există gospodării ţărăneşti viabile, de ordinul miilor sau a zecilor de mii, nu se poate rezista pe piaţă. Se vorbeşte adesea despre modelul francez. Francezul dintr-o cooperativă are ceva pământ, acareturi, utilaje şi ceva informaţii. Aici, “partidul clasei de mijloc” condus de Daniel Constantin are câmp larg de acţiune. Dar nu numai cu vorbe goale. Cu fonduri de la buget şi cu legi bine intenţionate.
Asocierea gospodăriilor ţărăneşti în vederea comasării terenurilor ar trebui sa înceapă cu o consolidare a celulei de bază a societăţii – familia. Cea mai simplă asociere ar fi între părinţi şi copii. Ori între fraţi. Eventual între prieteni. Abia apoi să ne gândim la forme asociaţie care să devină viabile pe termen mediu şi lung.
Fii primul care comentează