Asculta acest articol
Ultimul episod al celui de-al Doilea Război Mondial s-a produs la începutul lunii august 1945, când două oraşe japoneze au fost rase de pe faţa Pământului în primele ocazii în care a fost folosită cea mai teribilă armă inventată de om: arma atomică.
În dimineața zilei de 6 august 1945 locuitorii orașului Hiroshima au putut vedea și auzi pe cer o formație de trei avioane de bombardament americane B-29 Superfortress aparținând forțelor aeriene ale Statelor Unite ale Americii survolând orașul. Fiind o formație mică de avioane de bombardament, comandamentul apărării anti-aeriene japoneze a decis să nu intercepteze avioanele americane, bănuind că este vorba de o nouă misiune de recunoaștere lansată de SUA în vederea unei serii de bombardamente împotriva centrelor industriale și urbane japoneze.
Pentru locuitorii Hiroshimei cele trei avioane americane nu reprezentau o surpriză, cu câteva zile în urmă avioane americane au lansat manifeste care avertizau pe cetățenii acestui oraș japonez de iminența unor lovituri aeriene distrugătoare.
Primul atac: Hiroshima, 6 august 1945
Avionul de tip B-29 “Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bombă atomică pe bază de uraniu cântărind patru tone şi jumătate, poreclită “Little Boy”, asupra oraşului Hiroshima. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri din delta râului Ota, a fost ţinta acestei bombe. Era aşteptat ca ciuperca atomică să se înalţe la 600 de metri deasupra solului. La ora 8 şi 16 minute, într-o clipă, 66.000 de oameni au fost omorâţi şi 69.000 au fost răniţi într-o explozie atomică de 10 kilotone. Punctul de vaporizare totală a măsurat 1 km în diametru. Distrugerea totală s-a produs într-o zonă cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zonă cu diametrul de 3,5 km, iar la 4 km depărtare tot ce era flamabil a ars.
În zona de impact, temperatura mediului a egalat-o pe cea a Soarelui. De obicei temperatura urcă treptat, atinge un punct maxim şi apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant într-o fracţiune de secundă, rezultând o sferă de foc de ordinul a milioane de grade Celsius. Cei aflati sub punctul 0 al exploziei s-au descompus, umbra lor impregnându-se în pietre. Ţiglele acoperişurilor s-au topit pe o raza de 500 de metri de la punctul zero.
Primarul oraşului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a văzut fulgerul şi a simţit căldura. La Academia Navală Japoneză de pe insula Eta Jima, situată la aproape 100 km de Hiroshima, elevii aflaţi în sălile de curs au auzit un sunet de joasă tonalitate şi au simţit adierea unui vânt neobişnuit de cald prin ferestrele deschise.
Cei care lansaseră bomba erau la rândul lor îngroziţi de pârjolul pe care îl provocaseră. “Era o viziune înfricoşătoare, o masă clocotitoare de fum gri-purpuriu şi care avea un miez roşu” a declarat unul dintre piloţi.
Al doilea atac: Nagasaki, 9 august 1945
La trei zile după Hiroshima, întrucât guvernul japonez nu anunţase fără echivoc capitularea, dar probabil şi pentru a testa un alt tip de bombă nucleară, a urmat o nouă explozie.
Bomba aruncată la Nagasaki a fost construită pe bază de plutoniu, spre deosebire de cea de la Hiroshima care a folosit uraniu. Bomba a explodat cu o forţă echivalând 21.000 de tone de explozibil convenţional.
Cei mai mulţi dintre cei omorâţi în cel de-al doilea atac au fost omorâţi pe loc. Mai exact au fost dezintegraţi şi topiţi de vii. Numărul oficial al morţilor este de 70.000 de oameni omorâţi în timpul atacului şi alţi 70.000 care au murit ulterior din cauza radiaţiilor. Explozia s-a produs în apropierea Catedralei Catolice din cartierul Urakami în timpul slujbei duminicale. Preotul și toți credincioșii au fost lichefiați de explozie. La Muzeul Atomic din Nagasaki există rozariile acestora și vitraliile, topite și transformate în mărgele de sticlă colorată.
Un vizitator al Muzeului Atomic din Nagasaki notează: “În loc de clădiri sau copaci sau oameni o pastă de materie informă, umbra unui om aruncată pe un perete de lemn, coiful soldatului în care s-a topit o bucată din pielea capului plus scalpul, falangele unei mâini topite într-o sticlă, ceasul de mână ale cărui limbi strâmbe mai indică şi acum ora atacului, 11.05, materii care au curs, s-au dezintegrat şi s-au transformat într-o pastă informă, trei copii care se jucau amestecaţi într-o bucată de clei roşu, cu sufletul prins pentru eternitate în acea închisoare de humă, amprenta unor plante ca nişte siluete sau umbre de teatru chinezesc, trunchiuri de bambuşi parcă frecaţi cu şmirghel, numai pe partea expusă spre explozie, structuri metalice de sute de tone, grinzi îndoite ca nişte beţe de chibrit, bancnote carbonizate pe care se mai văd încă efigii ale Împăratului, bucăţi de haine flendurite sau pătate cu sânge, urma unor rame de ochelari topite în buzunarul unei haine, toate aceste grozăvii pot tulbura chiar şi pe cel mai insensibil vizitator.”
Supravieţuitorul dublu
Tsutomu Yamaguchi a fost considerat singurul supravieţuitor oficial al ambelor explozii atomice din Japonia. Pe când avea 29 de ani, Yamaguchi, inginer la Mitsubishi Heavy Industries, a fost trimis într-o delegaţie la Hiroshima. Pe 6 august 1945, Yamaguchi se afla pe o stradă din Hiroshima, la 3 kilometri de zona zero. În urma exploziei s-a ales cu timpanele sparte si cu arsuri pe partea superioară a corpului. În noaptea aceea, barbatul a rămas într-un buncăr, iar în ziua următoare, el s-a întors în oraşul său natal: Nagasaki.
A doua bombă atomică a distrus orasul Nagasaki pe 9 august 1945. În momentul exploziei, Yamaguchi se afla în biroul său, povestindu-i superiorului său despre incidentul de la Hiroshima. “Am crezut că ciuperca nucleară m-a urmărit de la Hiroshima”, declara Yamaguchi într-un interviu pentru The Independent, în martie 2009.
Yamaguchi a murit la 93 de ani, în primele zile ale anului 2010.
Bomba Ţarului, cea mai mare armă atomică detonată
“Bomba Ţarului” este numele dat de Occident celei mai puternice arme nucleare construită și detonată vreodată. A fost o bombă cu hidrogen în 3 stadii, fabricată de Uniunea Sovietică sub numele oficial de RDS-220, numele de cod fiind Ivan. Proiectul inițial prevedea o putere echivalentă de 100 megatone TNT, redusă mai apoi la 50 megatone, pentru limitarea contaminării radioactive.
A fost detonată la 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia. Scopul ei a fost doar demonstrarea capacității tehnologiilor militare ale URSS; s-a construit un singur exemplar, cea detonată, iar o machetă se află în prezent la Muzeul armelor nucleare rusești din Sarov. Bomba a avut masa de 27 tone și era de forma unui cilindru lung de 8 m având diametrul de 2,1 m. Este una din cele mai „curate” bombe atomice create vreodată, 97% din energia ei fiind dată de reacția de fuziune nucleară (care nu produce reziduuri radioactive).
Bomba a fost lansată dintr-un bombardier Tu-95V special modificat pentru a o putea transporta și acoperit pentru protecție cu o vopsea specială reflectorizantă. A fost lansată de la altitudinea de 10.500 m și a detonat la 4.000 m deasupra solului la 188 secunde de la lansare. Pentru a-i încetini căderea s-a folosit o parașută de 800 kg, dând astfel timp avionului să se îndepărteze suficient (45 km).
Mingea de foc a avut un diametru de 5-7 km. Lumina exploziei a fost atât de puternică încât a fost zărită de la 1.000 km distanță.
Ciuperca atomică s-a ridicat la 64 km înălțime și a avut un diametru de 30-40 km. Toate clădirile din Severnâi au fost distruse. La sute de kilometri distanță casele din lemn au fost distruse și cele din cărămidă și-au pierdut acoperișurile, ferestrele și ușile. Comunicațiile radio au fost întrerupte timp de aproape o oră. Explozia a putut fi văzută și simțită până în Finlanda, spărgând și geamuri. Undele de șoc atmosferice au făcut inconjurul planetei de 3 ori. Oamenii care s-ar fi aflat la mai puțin de 100 km ar fi suferit arsuri de gradul 3. Căldura s-a simțit până la 270 km. Șocul seismic a măsurat 5-5,25 grade pe scara Richter.
Nouă ţări din lume au arsenal nuclear
Numărul focoaselor nucleare din lume se ridica la 16.300 în 2014, faţă de 17.270 în 2013, în timp ce în 2011 existau 20.530, faţă de 22.600 cu un an înainte. Statele Unite şi Rusia deţineau 7.300 şi, respectiv, 8.000 de focoase nucleare la începutul anului.
În contextul în care principalele puteri nucleare continuă să-şi reducă arsenalul, alte ţări, ca Marea Britanie şi Franţa, au rămas la acelaşi nivel, cu 225 şi, respectiv, 300 de focoase nucleare.
“China, India şi Pakistanul sunt singurele puteri nucleare care şi-au sporit arsenalele, în timp ce Israelul pare să aştepte să vadă evoluţiile din Iran”, a apreciat Institutul de cercetare pentru Pace (Sipri) de la Stockholm.
La începutul lui 2014, China deţinea 250 de focoase nucleare, India între 90 şi 110, Pakistanul între 100 şi 120, iar Israelul 80, potrivit raportului. Coreea de Nord figurează pe listă cu 6 până la 8 focoase nucleare. Datele au la bază cantitatea de plutoniu pe care Coreea de Nord ar fi putut să o producă.
Fii primul care comentează