Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Burse de cercetare privind efectele consumului moderat de bere asupra organismului

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

bereCentrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie a anunţat, recent, începerea perioadei de depunere a aplicaţiilor pentru cea de-a cincea ediţie a burselor de cercetare privind efectele consumului moderat de bere asupra organismului. Acestea au o valoare totală de 150.000 lei şi sînt puse la dispoziţia tuturor cercetătorilor din România.


La fel ca în ediţiile precedente, fondurile sînt destinate finanţării proiectelor de cercetare pe tema efectelor consumului moderat de bere asupra sănătăţii. Perioada de depunere a proiectelor este 10 decembrie 2015 – 29 februarie 2016, iar evaluarea proiectelor va avea loc pînă la finalul lunii martie 2016.
Bursele de cercetare sînt adresate studenţilor aflaţi în an terminal la orice specializare de natură ştiinţifică, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi, principala condiţie fiind ca aceştia să aparţină unor centre de învăţămînt superior sau centre de cercetare din România. Studenţii la medicină pot aplica începînd cu anul al patrulea. Fiecare aplicant trebuie să beneficieze de un coordonator de proiect care să aparţină unei instituţii de învăţămînt superior sau centru de cercetare din România şi care să fie cel puţin asistent universitar sau cercetător ştiinţific.
Mai multe informaţii despre criteriile de eligibilitate, dar şi despre modalităţile de înscriere pot fi găsite pe site-ul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie (www.beresanatatenutritie.ro). Proiectele trebuie depuse în variantă electronică, prin e-mail, la adresa: [email protected]. Comitetul de evaluare va fi alcătuit din specialişti care aparţin domeniilor: tehnologie alimentară, nutriţie, medicină, cercetare.
Pînă în prezent, sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutritie au fost finalizate trei proiecte de cercetare: Rolul consumului moderat de bere asupra memoriei autobiografice investigat cu ajutorul neuroimagisticii (realizat de Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – 2013), Parametrii somatici caracteristici statusului ponderal şi consumul de bere în România (realizat de dr. Corina Zugravu, medic primar în Nutriţie şi Igiena Alimentelor – 2014) şi Efectele benefice ale consumului moderat de bere în perioada post-menopauză (realizat de Nicoleta Răducanu, absolventă a programului de studii de Masterat în Nutriţie Clinică şi Comunitară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş.)

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns