Traian Băsescu a lansat un atac furibund la adresa lui Dacian Cioloş, dar şi asupra miniştrilor din guvernul acestuia. “Curaj nu a venit cu alternativa la Comisia de Etică. A desfiinţat-o şi a lăsat o grămadă de doctori în aer. Domnul ministru căruia îi spun Curaj Curaj, e nevoie să aibă şi un asemenea prenume, să vină cu soluţii. Trebuie neapărat ca lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă să fie examinată. Dar cine să facă asta? Eu cred că guvernul Cioloş e slab şi depinde de alte forţe din afara lui”, a declarat Băsescu.
Şeful MP nu s-a oprit aici. “Cerem public ministrului Curaj Curaj să verifice cum a reuşit să coordoneze o grămadă de lucrări şeful UNPR, Gabriel Oprea”, a mai spus Băsescu într-o conferinţă de presă.
Cancelarul Angela Merkel l-a tratat pe premierul Dacian Cioloș ca pe un copil de mingi, a susținut fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Acesta a făcut o serie de referiri la vizita lui Cioloș în Germania și a mai declarat că România a ratat intrarea în Spațiul Schengen din cauza loviturii de stat dată de USL în 2012.
2 comentarii
De cand a iesit Basescu cu noul lui partid nu face decat sa se acopere amenintand in stanga si in dreapta. Acum a venit si randul lui Oprea sa fie atacat.
Lasa-ne nea Traiane.Ocupa-te de nepoti.
10 ani al mandatului tau = rusine in cartea de istorie alaturi de ilici si tap.