Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Colegiul Naţional „Doamna Stanca” pregăteşte un Medalion Cultural ”Petru Bran – 195”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

AFIS CORECTAT (1)(1)Joi, 21 ianuarie, de la ora 13, la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” va avea loc Medalionul Cultural ”Petru Bran – 195”, în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, în colaborare cu Muzeul Judeţean şi cu sprijinul Consiliului Judeţean.


Petru Bran s-a născut la 21 ianuarie 1821 în comuna Tohat din judeţul Sălaj, într-o străveche familie de preoţi. Înfiinţează prima catedră de limba română în cadrul Gimnaziului Catolic Regal la 12 octombrie 1859 şi pune bazele unei „Societăţi de lectură a elevilor români din Satu Mare. În 1874 tipăreşte volumul „Mărgăritare seu sentintie poetice”, prima carte în limba română tipărită la Satu Mare.
După ani de îndelungi şi nemiloase hărţuieli, Petru Bran iese din învăţămînt în 1876 şi peste un an – în 1877 – se stinge din viaţă la 56 de ani, doar la câteva luni după moartea soţiei sale care nu a trăit nici ea prea mult, stingâdu-se la 50 de ani.
O lapidară dar importantă referire la Petru Bran face şi Ioan Slavici. Prezenţa lui Ioan Slavici la Satu Mare a fost legată de faptul că marele scriitor şi-a dat în 1868 examenul de bacalaureat la Satu Mare.
Slavici este declarat ”maturus”, iar la limba română va obţine calificativul de ”laudabilis” (foarte bine). Fără îndoială că examenul de limba română l-a susţinut cu profesorul Petru Bran, căruia, după rezultatele obţinute, Slavici i-a lăsat o excelentă impresie.
Informaţiile ne-au fost comunicate de Alexandra Catargiu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns