Înainte cu câteva luni de alegerile locale câteva partide s-au trezit că alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin nu este democratică. Au constatat că nu-i avantajează alegerea dintr-un singur tur PNL, ALDE, PMP. Se opune PSD pentru că este sigur că are un avantaj.
Modificarea legii este discutabilă. În primul rând PSD afirmă că PNL a votat în 2015 forma actuală. Se invocă faptul că nu se modifică legile electorale înainte cu un an de alegeri. Preşedintele Curţii Constituţionale declară că nu scrie nicăieri în Constituţie acest lucru. Alina Gorghiu i-a cerut premierului să modifice legea prin ordonanţă de urgenţă. Premierul s-a opus. În sfârsit, în 24 ianuarie, la Iaşi, preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat, în sensul că este democratic să fie aleşi primarii din două tururi. Premierul Ciolos şi-a arătat şi el disponibilitatea de a modifica legea dupa consultarea cu toate partidele parlamentare.
În acest stadiu ne găsim. Dar campania merge mai departe. Deja s-au anunţat în mod oficial o serie de candidaţi. La Satu Mare UDMR şi PSD şi-au stabilit candidaţii, deputatul Kereskenyi Gabor şi dr. Dorel Coica. Şi-a lansat şi Forumul German candidatul, propunând în acelaşi timp formarea unei Alianţe pentru Satu Mare. PNL aşteaptă rezultatele sondajului, dar se pare că Adrian Albu şi Adrian Cozma vor fi pe primele locuri. Fostul primar Horea Anderco şi-a arătat disponiblitatea de a candida dacă cel puţin două partide îi vor cere acest lucru.
Dacă legea se va schimba este foarte previzibil ca în turul doi se va califica în primul rând candidatul UDMR. Al doilea candidat ar putea fi Dorel Coica – PSD, Ştefan Ressler (Alianţa pentru Satu Mare), candidatul PNL sau Horea Anderco, independent sprijinit de două partide româneşti.
Pentru ca sătmărenii să voteze în cunostinţă de cauză, pentru a facilita cunoaşterea programului fiecărui candidat, lansăm următoarea întrebare:
Dacă alegerile de primar se vor face în două tururi, iar în finală vor ajunge următorii candidaţi la Primăria Satu Mare, cu care dintre ei veţi vota?
[cardoza_wp_poll id=191]
[cardoza_wp_poll id=192]
[cardoza_wp_poll id=193]
[cardoza_wp_poll id=194]
40 de comentarii
COICA , vot intr-un singur tur ??? pa !!! Asta vrea psd !!!!!!!!!
Pe unu din Norvegia!!stiti de ce????!!!….
Lili ai primit “ulei si faina”de esti asa uda??:))
Aici in Tara noastra daca nu esti aruncat intr un ràu atunci esti terminat intr.un spital…daca nu LA tribunal…daca nu accident rutier…..politia e zero!!!frica e mare!!
Cu ala din Norvegia!!!
Lili ai primit ulei si faina?..te bucuri acum…???
Bravo comentu lui Florinel
Cel mai bun primar e ăla ce ştie să se poarte bine cu femeile şi face treabă bună. 🙂
@florica !, fa-i un masaj tete-a-tete si o sa-si revina. Mie nu-mi faci una ?, sa-mi revin si eu.
OK. :)))))))))
ado ti-ai revenit sant ingrijorata.
Scuze eram prea nervoasa. BEAUCOUP. ado te rog sa-ti revii.
Felicitari Florica ,acest boku al tau m-a darimat . :))))))
Ce activitate?Pentru ce activitate il feliciti pe Coica ?Imediat dupa ce s-a instalat primar a inceput cu garajele ,sa darame garaje ca asta era treaba cea mai urgenta de facut in oras,nu a vazut ca in cartiere e plin de gropi.Garajele erau mai importante pentru domnul Coica .Sa mearga la clinica lui si sa ne lase ,si-a atins scopul ca tot voia sa fie primar ,am vazut ce a facut merci boku .
Primarul care aduce locuri de muncă în oraș,va fi cel mai bun
Orașul trebuie condus de un patriot,nu naționalist.patriot iubitor de țară,nu de bani,și mafioți.
Cind orasul va arata ca unul din Germania , primarul va fi bun ,indiferent
cine e.Etnia nu e o garantie, dar din pacate multi cred ca ,nu conteaza restul, dar al nostru sa fie !
Orasul trebuie si va fi condus de un roman
Coica! Tic-tac-tic-tac!
Voi toti , inca nu ati inteles ca nu conteaza cine sau de la ce partid iese primar.Toti dar toti sunt la fel si fac parte din aceeasi clasa politica infecta care ne-a furat de peste 20 de ani. Au distrus orasul asta, am ramas cel mai nedezvoltat judet din nord-vestul Romaniei.
Se vad ca lingaii lui Dr Dorel Coica, scriu doar ca e cel mai bun primar din tara, europa, de pe lume chiar si din univers… sigur au primit si ei o ciorba de burta, sau 5 lei
Ori aveti mintea prea scurta ori ati uitat ca Horia Anderco a fost cel care pt. prima data a introdus sistemului de parcare cu plata TELPARK, implementat la Satu Mare incepind cu 1 septembrie 2002 !. Va placut ?…
Sper ca alegerea primarilor sa nu se faca din două tururi de scrutin respectiv, sa nu se modifice legea cu privire la acesta deoarece pe langa costuri suplimentare din banii nostri si timp pierdut ar conduce la clisee si conspiratii din partea partidelor politice in functie de interesele lor si nu al cetatenilor !. Cu speculatii nu castigan nimic, numai pierdem !. Cel care obtine cele mai multe voturi din primul si totodata ultimul tur acela merita sa conduca !.
Coica- TIC-TAK!
Inainte de a vota poate va uitati cum arata acest oras
drumuri proaste
2 poduri
oras fara centura
oras fara pista de biciclete
trotoare distruse
cladiri de patrimoniu distruse
nu avem o biblioteca ca lumea
pe unde te uiti numai mizerie
cea mai scumpa apaa din tara
fara PUG….
cele mai mici salarii din tara
avem aproape cea mai mare poluare din tara
durata de viata cea mai scazuta din tara
birocratia din institutiile de stat de sfideaza la fiecare pas
Nu vom vota niciodata cu fosti si viitori penali
postaci psd chiar asa de orbi sa fie incat sa nu vada ca primarul asta nu a facut numai prosti in oras?
Nu conteaza din care partid sau din care formatiune politica va fi primaru din Satu Mare sau ce nationalitate SA ARATA CE FACE NU SA PROMITE nam nici nimic numai se vede si sa vazut ce a facut Domnu primar Coica si pe Drumul Careiului asfaltam mijlocu dupa cateva zile iara sapam atunci cu autobuzele dela tara a facut o nebunie dar pentru ce raspunsul numai dansu stie . Dupa mine medicul sa steie langa bolnav si sal vindece sa nu faca bolnav tot orasu cum a bugat nervi in oameni cu cazul AUTOBUZELOR !!!!!!!!! UN PRIMAR PENTRU SATU MARE care si face nu numai promite la alegeri indiferent dela ce formatiune politica candideaza si ce natie este !!!!!!!
Toti asteptam sa se faca toate peste noapte,nici propria casa nu o termin intr-o zi,un primar are nevoie de 5-6 ani sa se vada ceva.Dupa administratia UDMR de 22 de ani asteptam mai mult,proiectele au fost cu tenta.
gabor gabor peste tot…in toate combinatiile da ce maiiii..l-ati clonat????????este jenant !!!!!!
Cel mai bun primar, si cel mai bun gospodar …….COICA !!!!!!!!
Cu Coica evident ! Ca doar nu vom vota cu sovinul si pisarcosul de Gabor sau cu putoiul de Ressler!
A FACUT SI FACEA SI MAI MULTE DACA UNGURII DIN CONSILIU NU SE OPUNEAU…AI VREA TU SA FIE SINGURA CARE VOTEAZA COICA
nu cred ca avem nevie de primari de UDMR sau aliamta de S-M finca nu este romin.
Ce sens are sa faceti aceste sondaje din moment ce controlati rezultatul? E de-a dreptul penibil!
Lili,ia-l acasa si spalate cu el pe cap.
Dacă iese Coica în turul 2, și românii votează udmr. Numai să ne lase odată în pace Olteanu asta penal.
Oricine,in afara de cel mai slab si penibil” primar ” care l-a avut vreodată satmarul- Coica!!!!!-un dezastru, o rușine, o mizerie!!!
Pt Lili-daca tot il apreciezi asa mult pe această penibilitate umană Coica, spune-ne si nouă cu ce ti-a fost tie de folos pt ca presupun ca esti singura persoană!!!
deștept mai esti …
De ce peste tot e Gabor Kereskenyi? A platit cumva sondajul sau ce?
Speculatii si iarasi speculatii
Coica e cel mai bun primar.felicitarii pentru activitate.