Luni şi marţi, s-a desfăşurat simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii din clasele a VIII-a din anul şcolar 2015-2016.
Astfel, luni, 22 februarie, a avut loc simularea probei de Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale.
La această probă au fost înscrişi 3.249 de elevi, din care s-au prezentat 2.949 de copii, 300 fiind absenţi.
Subiectele la română
În ceea ce priveşte subiectele simulării la limba şi literatura română, acestea au constat în texte la prima vedere şi compuneri. Astfel, la primul subiect, candidaţii au avut poezia „Vârful dealului“ de Ion Pillat, pe marginea căreia au fost formulate cerinţe de vocabular. O altă cerinţă a fost ca elevii să redacteze o compunere de 150-250 de cuvinte în care să motiveze apartenenţa poeziei menţionate la specia pastelului. Subiectul al doilea a constat într-un fragment semnat de Dănuţ Călin în revista Terra Magazin, cu titlul „Grupa Munţilor Banatului – Piticii Carpaţilor“, care trebuia analizat din punct de vedere gramatical, iar ultimul subiect le-a cerut să redacteze o compunere în care să relateze o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei excursii.
Proba de matematică
Marţi, 24 februarie, s-a desfăşurat simularea probei scrise la Matematică.
Din cei 3.4249 de elevi înscrişi la proba de matematică, s-au prezentat 2.950, iar 299 de elevi au fost absenţi.
Ei au avut de rezolvat trei subiecte. La primul subiect, aveau de completat rezultatele la şase exerciţii (fracţii, intervale, calcularea ariei unui cub – în model), la al doilea subiect, să rezolve cinci exerciţii (să deseneze o figură geometrică, să identifice un număr scris în baza 10, să rezolve o funcţie – în modelul de subiect).
Cel de-al treilea subiect conţine două subpuncte cu mai multe probleme de geometrie.
În ceea ce priveşte dificultatea subiectelor primite de elevi, acestea au fost mai grele la matematică decât la limba română, faţă de anii precedenţi când s-au luat note mari la matematică.
Prezenţa la proba de limbă maternă
Iată şi situaţia prezenţei la simulările la limbi materne. Astfel, la Limba şi literatura maghiară: 1011 elevi înscrişi; 887 elevi prezenţi; 124 elevi absenţi. La Limba şi literatura germană: 64 elevi înscrişi; 58 elevi prezenţi; 6 elevi absenţi.
Publicarea rezultatelor
Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare verifică prin sondaj înregistrările video din timpul desfăşurării probelor, pentru a evalua modul de organizare şi desfăşurare a simulării evaluării naţionale, la nivelul unităţilor de învăţământ, ne-a spus inspectoarea Adriana Dîngă.
De regulă, notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte consemnarea notei în catalog, elevul trebuie să solicite acest lucru profesorului.
Rezultatele vor afişate în data de 4 martie 2016. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, dar şi şedinţe cu părinţii, în vederea îmbunătăţirii a performanţelor şcolare.
Scopul simulării Evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a este familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.
Calendarul Evaluării Naţionale 2016
15 – 17 iunie – Înscrierea la Evaluarea Naţională; 17 iunie – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a; 27 iunie – Limba şi literatura română – probă scrisă; 28 iunie – Limba şi Literatura maternă – probă scrisă; 29 iunie – Matematică – probă scrisă; 1 iulie – Afişarea primelor rezultate, până la ora 16:00 şi depunerea contestaţiilor între orele 16:00 – 20:00; 2-4 iulie – Rezolvarea contestaţiilor; 5 iulie – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii.
2 comentarii
Telefonul mobil este ca un drog. Foarte multi elevi il butoneaza in timpul orelor. Pentru ca, nu-i asa, elevul nostru, stapanul nostru. Nu mai poti sa ii spui nimic unui elev, ca te da la ziar, la televiziune, la mama, la tata, unde NUMAI elevul are dreptate. Ma intreb, cu o astfel de indisciplina foarte grava, ce va fi scoala in urmatorii 5 ani. Rezultatele se vad deja de multa vreme!
cinste directorului da la scoala unde s-a luat masura eliminarii elevului,cei mai multi inchid ochii la treburi si mai de frauda!….ati putea sa specificati unitatea respectiva unde veti vedea si notele vor reflecta realitatea 90%,macar!