Ion Iliescu nu este de acord cu redeschiderea dosarului Revoluţiei. În contextul în care Parchetul General a anunţat la începutul acestei săptămâni că ia în calcul reanalizarea acestui caz, fostul preşedinte susţine că faptele petrecute atunci sunt de domeniul istoriei, iar ce era de judecat s-a întâmplat în procesul soţilor Ceauşescu.
„E un fapt istoric. Eu îi înţeleg pe cei care au avut pierderi la revoluţie. Dar asta a fost! Să nu dezgropăm morţii. Ceea ce a fost atunci de judecat s-a judecat în procesul lui Ceauşescu. Asta a fost Revoluţia. Dărâmarea unui regim totalitar şi trecerea spre democraţie. Nu înţeleg ce se urmăreşte cu această redeschidere”, a spus Iliescu, citat de b1.
Bogdan Licu, procurorul general interimar, a solicitat ÎCCJ dosarul Revoluţiei pentru a fi reanalizat.
4 comentarii
datorita acestui comunist adevarat este tara noastra asa cum este in acest moment el a vandut toata tara asta bogata si inca se crede nevinovat de toate cele intamplate in toti ani de dupa revolutie pe el trebuia impuscat nu pe ceausescu dar asta e romanul e prost si crede multe povesti spuse de uni asa ca ne meritam soarta
Noroc ca parerea lui nu mai conteaza.
si eu m-as opune, sa fiu in locul lui…
Nici in al 12-lea ceas nu recunoaste crimele comandate ?Merita condamnat pe veci ! Nici ceaucu n-a facut asa ceva….