Institutul Cultural Român de la Viena a organizat în seara zilei de joi, 21 aprilie, la sediul său din Argentinierstrasse 39 un recital al pianistei sătmărene Alexandra Prodaniuc. Programul serii a cuprins compoziţii de Franz Schubert, Franz Liszt, Ludwig van Beethoven şi Maurice Ravel.
Alexandra Prodadiuc a urmat cursurile liceului de artă „Aurel Popp“ din Satu Mare între anii 1999 – 2007, la clasa prof. Annamaria Manfredi, perioadă în care a participat la numeroase concursuri de pian dintre care amintim Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală „Lira de aur“ (Suceava, 2005) unde a dobândit Premiul I. Alexandra Prodaniuc este în prezent studentă a Univeristăţii Private de Muzică şi Artă din Viena (MUK) la clasa prof. Doris Adam.
Semi-finalistă a Competiţiei pentru Tineri Pianişti din Ettlingen (Germania, 2010), pianista a câştigat competiţia regională „Prima la Musica“ din Salzburg (Austria, 2011) şi a obţinut Premiul III la Concursul Internaţional pentru Pian „Béla Bártok“ din Viena (Austria, 2013). A susţinut recitaluri în Musikverein Viena, Steinway House Austria, Primăria din Viena şi Pygmalion Theater din Viena şi a participat la cursuri de măiestrie conduse de Daniel Barenboim, Paul Badura-Skoda, Jura Margulis, Mauricio Vallina şi Heinz Medjimorec.
Programul recitalului de joi de la Viena va fi prezentat şi la Satu Mare, joi, 28 aprilie, în sala Filarmonicii, loc în care Alexandra a cântat de mai multe ori alături de orchestra simfonică sătmăreană.
Fii primul care comentează