Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dragnea, preocupat de rolul Casei Regale

Liviu Dragnea și Principesa Margareta
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Liviu Dragnea și Principesa Margareta
Liviu Dragnea și Principesa Margareta

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi că a discutat cu principesa Margareta despre rolul Casei Regale în societate, el menționând că statul acesteia trebuie “mult mai bine reglementat” și că va avea discuții și cu celelalte formațiuni parlamentare, dar și cu premierul Dacian Cioloș.

Liderul social-democraților a precizat că a fost contactat zilele trecute de Protocolul Casei Regale și a primit invitația de a se vedea joi cu principesa Margareta. El a spus că discuția pe care a avut-o la Palatul Elisabeta a fost legată de rolul Casei Regale în viața publică din România și în societatea românească în general, relatează Agerpres.

“Punctul meu de vedere, pe care l-am transmis Alteței sale Regale și pe care îl spun și public și o să-l spun și colegilor mei, este că statutul Casei Regale din România trebuie mult mai bine reglementat. Trebuie ca această instituție fundamentală, importantă pentru societatea românească să aibă un statut foarte clar, să poată să fie ajutată și cred că acest lucru poate fi reglementat prin lege. Astăzi o să vorbesc și cu colegii mei, cu domnul Tăriceanu, cu domnul Steriu și cu domnul Daniel Constantin, să încercăm să găsim o modalitate prin care Casa Regală să aibă funcționarea stabilită prin lege, pentru că acum, din păcate, nu există. Cred că o să am o discuție și cu prim-ministrul Dacian Cioloș și cu celelalte partide parlamentare. Pentru întreaga societate românească rolul Casei Regale trebuie să fie foarte bine definit și vom sprijini lucrul acesta”, a declarat Dragnea.
Potrivit acestuia, Casa Regală este implicată în viața publică, dar este nevoie de o reglementare legală.

“Din discuțiile pe care le-am avut acum, am înțeles că nu există o reglementare legală prin care statutul Casei Regale să fie clarificat și eu cred că acest lucru trebuie rezolvat și o să facem tot ce e posibil să rezolvăm lucrul acesta”, a adăugat Dragnea.

El a mai precizat că principesa Margareta i-a spus că regele Mihai se simte mai bine și a început să citească.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

Lasă un răspuns