La nivel de judeţ a rămas constituirea consiliului local Cămârzana şi alegerea viceprimarilor din Cămârzana, Păuleşti şi Viile Satu Mare
Au trecut aproape patru săptămâni de la alegerile locale din 5 iunie. În tot acest interval de timp, alegerile au fost validate, inclusiv aleşii locali – primari şi viceprimari. Din informaţiile pe care le deţinem, până la redactarea acestor rânduri, din cele 64 de unităţi administrativ teritoriale ale judeţului, doar primarul din Sanislău a fost instalat cu întârziere,
adică miercuri, 29 iunie, iar în comune precum Cămârzana, Păuleşti şi Viile Satu Mare n-au fost aleşi viceprimari. Ba mai mult, la Cămârzana nu a fost constituit consiliul local.
Unele vicii de procedură au făcut imposibilă instalarea tuturor primarilor din judeţ.
Mai multe citiţi în ediţia tipărită de joi, 30 iunie, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).
2 comentarii
Comuna Acas e codasa in dezvoltare. Nu a fost interes. primarul UDMR nu a stiut sa faca ceva,doar interesele de grup si baronii au contat. Din pacate comuna ajunje iar pe mana lor datorita tradarilor
Dar la Acas ? Nici acolo nu este .Dupa ce Mihaienul a avut primar UDMR mai multe mandate iar Acasul viceprimar ,doar prostii de unimatani nu au si nu au avut un om competent in conducerea primariei.