Elie Wiesel, sigheteanul laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Asculta acest articol

Scriitorul și filosoful american de origine română Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a încetat din viață sâmbătă, 2 iulie 2016, la locuința sa din Manhattan, New York.

Elie Wiesel s-a născut la 30 septembrie 1928, la Sighetu Marmației. Primii ani ai vieții i-a dedicat studiilor religioase, deși tatăl lui îl încuraja să studieze ebraica modernă și discipline laice. Elli, prescurtarea de la Elizer, în copilărie era vorbitor a trei limbi: maghiara, româna și germana, pe care le folosea în comunitate, acasă se vorbea idiș. Rudele din partea mamei erau hasizi – aparțineau sectei iudaice hasidice, care impunea pe lângă trăirea mistică a membrilor ei și calitatea de stâlpi ai comunității, misticismul și arta conducerii fiind elemente de bază.

Experiența deportării

În 1944, Elie Wiesel împreună cu toți ceilalți evrei din oraș au fost deportați în lagărele de concentrare din Polonia. A trecut prin lagărele de la Buna, Gleiwitz și Buchenwald, reușind să stea cu tatăl său în tot acest timp până au ajuns la Buchenwald, unde acesta s-a stins din viață. A părăsit lagărul în aprilie 1945.

După război a stat câțiva ani într-un orfelinat francez, iar din 1948 a început să studieze literatura, filosofia și psihologia la Sorbona, Paris. S-a întreținut lucrând ca dirijor de cor și profesor de ebraică, a publicat în jurnalele franțuzești L’Arche și Israeli Yediot Ahronot.

Memoriile sale au avut 900 de pagini

Prima lucrare a lui Elie Wiesel a fost ‘And the World Remained Silent’ (900 de pagini), scrisă inițial în idiș și publicată la Buenos Aires, Argentina (1954), carte de memorii, care după doi ani a apărut într-o formă restrânsă (127 pagini), în franceză, cu titlul ‘La Nuit’. Versiunea în engleză a memoriilor, a publicat-o în 1995, sub titlul ‘All Rivers Run to the Sea’.

După 1963 s-a stabilit în SUA, unde a predat științele umaniste la Universitatea din Boston și a scris pentru un jurnal de limbă idiș ‘Jewish Daily Forward’. A publicat numeroase lucrări: studii iudaice, cărți despre Holocaust, eseuri politice și religioase.

A fost numit președinte al Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA (inițial s-a numit Comisia prezidențială pentru Holocaust) de către președintele Jimmy Carter (1978), iar în 1995 a fost medaliat de președintele Ronald Reagan pentru realizările sale. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1986.

Vizite în România

Elie Wiesel a vizitat România în 1964 și în iulie 2002. A fost decorat de președintele Ion Iliescu cu Ordinul Național ‘Steaua României’, în grad de Mare Ofițer. De asemenea, a primit din partea președintelui Academiei Române, Eugen Simion, însemnele academice pentru calitatea de membru de onoare al acestei instituții (ales la 6 iunie 2001).

În 2007, Editura Trei i-a publicat volumul ‘Nebuna dorință de a dansa’ (apărut inițial la Paris în 2006, cu titlul ‘Un désir fou de danser’), în traducerea lui Doru Mareș. În 2008, a publicat cartea ‘Le cas Sondenberg’.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România îi poartă numele, iar cu ocazia vizitei sale în România a fost inaugurată, în orașul natal, o casă-muzeu pe care o puteți vedea în imaginea de mai sus.

136 de distincții Doctor Honoris Causa

Spicuim din scurtul memorial dedicat de noul primar al Sighetului, Horia Scubli, ilustrului concitadin:

“În 1969, la vârsta de 41 de ani, s-a căsătorit cu Marion Erster Rose, colaboratoarea și traducătoarea sa în limba engleză, cu care are un fiu, Elisha. Marion Wiesel, editoare, scriitoare și traducătoare, a tradus 11 dintre cărțile lui Elie Wiesel din franceză în engleză, a scris un film documentar despre copiii uciși în holocaust “Children of the Night” („Copiii nopții”), a fost decorată de către președintele Clinton cu Presidential Citizens Medal. Soții Elie și Marion Wiesel au creat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate.

În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, fiind supranumit de către Comitetul norvegian Nobel „mesager pentru omenire”, datorită faptului că, prin lupta sa pentru a se împăca cu „experiența personală de umilire totală și de dispreț total față de umanitate din lagărele de concentrare ale lui Hitler”, precum și prin nenumăratele „lucrări practice în cauza păcii”, Wiesel a transmis un mesaj puternic „de pace, ispășire și demnitate umană” omenirii. Elie Wiesel s-a aflat întotdeauna în primele rânduri pentru a condamna acţiunile criminale ale guvernelor nedemocrate, pentru a opri acţiuni de distrugere a unor comunităţi etnice din Europa, Africa sau Asia.

În anul 1996 a fost numit membru al Academiei de Artă și Literatură din România, iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

A publicat 57 de cărți – cea mai celebră fiind «Noaptea», o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste. Wiesel a mai funcționat ca profesor de științe umane și de filozofie la Universitatea Boston,  Universitatea Yale, Colegiul Eckerd din  St. Petersburg,  Florida. ~ntre 1997 și 1999 a fost profesor-invitat de studii iudaice Colegiul Barnard. La vârsta de 80 de ani profesorul Wiesel a continuat să predea și să conducă la universitatea din Boston Centrul Elie Wiesel pentru studii iudaice.

În iulie 2002, Elie Wiesel a făcut o scurtă vizită în România, ca invitat personal al lui Ion Iliescu, președintele României, pentru a inaugura la Sighet Casa memorială Elie Wiesel, casa în care s-a născut și care a fost restaurată de către Guvernul Român. Casa memorială Elie Wiesel cuprinde  o prezentare a laureatului Premiului Nobel pentru Pace. Sunt redate atât atmosfera de epocă în care a copilărit Elie Wiesel, cât şi specificul comunităţii evreieşti. Exponatele pun în evidenţă personalitatea lui Elie Wiesel prin opera acestuia, expusă în dulapuri şi vitrine. Tot aici, pe panouri special concepute, sunt prezentate secvenţe biografice, iar prin fotografii sunt rememorate vizitele lui Elie Wiesel în Sighetul Marmaţiei şi întâlnirile sale cu membrii comunităţii şi cu oficialităţile locale.  Cu această ocazie, Iliescu l-a decorat cu cea mai înaltă distincție românească, ordinul  Steaua României în grad de Mare Ofițer. Președintele  Iliescu a numit în octombrie 2003 o Comisie Internațională de Studiere a Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, numită ulterior „Comisia Wiesel”, compusă din personalități publice din România, Statele Unite, Franța, Germania și Israel, raportul căreia a fost publicat în 2004-2005.

Elie Wiesel a fost decorat și înnobilat de Regina Angliei cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic cu gradul de Comandant. Universități și institute din lume i-au decernat 136 de titluri de Doctor Honoris Causa (numărul cel mai mare de doctorate Honoris Causa acordate cuiva).

Elie Wiesel a fost Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației.”

Controverse în jurul lui Elie Wiesel

Elie Wiesel a fost dat la un moment dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.

„În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii. Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa «Noaptea», despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spunea Grüner Miklos.

„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetu Marmaţiei. Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald mulţi au decedat, printre ei şi Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel. Grüner Miklos susţine deci că la Auschwitz nu a existat niciun Elie Wiesel.