Asculta acest articol
Un bărbat de 41 de ani din Bocicău a murit strivit de tractorul pe care îl conducea. Accidentul a fost înregistrat miercuri, 24 august, în jurul orei 20 şi 25 de minute, pe un câmp de pe raza localității Bocicău.
Poliţiştii au stabilit că un bărbat de 41 de ani din localitate, în timp ce conducea tractorul rutier pe un câmp, pe fondul imprudenței în conducere și a configurației terenului, s-a răsturnat. Tractoristul a decedat strivit sub vehicul.
Cadavrul a fost depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării necropsiei și identificării cauzei morţii. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Fii primul care comentează