Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Elena Udrea se așteaptă să fie trimisă în judecată

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Elena Udrea a ajuns, miercuri dimineață, la sediul DNA, unde va fi audiată în legătură cu dosarul în care procurorii cercetează infracţiuni săvârşite în campania electorală din 2009.

“Nicio zi fără DNA. Mă aștept să fiu trimisă în judecată ca să mă intimideze și să mă retrag din politică și ca să îl afecteze și pe Traian Băsescu, fiind un dosar din campania din 2009”, a spus Elena Udrea, la sosirea la DNA, citată de Antena 3.

Potrivit procurorilor anticorupție, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii. În acest dosar, Elena Udrea este anchetată pentru două infracțiuni de instigare la luare de mită.

Fiica cea mare a fostul președinte Traian Băsescu, notarul Ioana Băsescu, este și ea urmărită penal în acest dosar, sub control judiciar, pentru instigare la splălare de bani și abuz în serviciu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns