Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Un profesor altfel: Alin Pop

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

alin-popCine are prilejul să-l întâlnească pe profesorul Alin Pop se convinge numaidecât că vocaţia de profesor nu este doar o abstracţiune. Un astfel de profesor de vocaţie poate fi întâlnit şi în realitate, de exemplu, la Şcoala Gimnazială din Valea Vinului.

Ne-am convins de asta o dată în plus şi cu prilejul recentei emisiuni la Informaţia TV, unde l-am avut ca interlocutor. Am vorbit acolo despre manipulare (horribile dictu), despre modalităţile în care şcoala ar putea preveni sau măcar atenua acest teribil fenomen, despre faptul că şcoala nu cultivă gândirea critică (ba, nici gândirea în general), că îi îndoapă pe elevi cu informaţie uneori inutilă, fără legătură cu viaţa şi altele asemenea. Am tatonat şi eventuale soluţii.
Nu facem literatură aici, nu vrem să idealizăm personajul. Chiar dacă a excelat şi în domeniul scrisului (a editat câteva volume), cu prilejul publicării unei recenzii, aveam să aflu că are şi detractori. Un comentator, pitit sub masca anonimatului (cât curaj din partea lui!), i-a reproşat lui Alin Pop că are lipsuri în activitatea la clasă. Nu am asistat la orele sale de curs, dar e greu de crezut că o persoană care radiază în jur un entuziasm contagios ar putea lăsa indiferenţi copiii. Vrem să credem că nu are cum să nu transfere măcar o parte din pasiunea sa şcolarilor. Altfel spus, în timp ce majoritatea profesorilor sunt preocupaţi de a sădi frica în sufletul copiilor, pentru a-i ţine sub control, Alin Pop gestionează entuziasmul şi curiozitate pe care le insuflă el însuşi şcolarilor.
Cum spuneam, am constatat pe parcursul unei emisiuni multe hibe ale sistemului de educaţie, dar am remarcat şi calităţi care ne dau speranţe. Bunăoară, în opinia profesorului Alin Pop, întreg sistemul educaţional românesc ar trebui să fie o şcoală altfel, care, deocamdată, durează doar o săptămână. Şi ce ar fi mai potrivit pentru o şcoală altfel decât un profesor altfel?

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Vă rog să mă ajutați să intru in legatura cu prof. Alin Pop. Vreau sa-i cer ajutorul lrgat de genealogia unri ramuri din familia Stan de Săpânța care au fost propretari in Lipău.
    Mulumesc
    GRS
    0722327496

Lasă un răspuns