Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Rectificările bugetare operate de Guvernul Cioloş vor fi anchetate de comisiile de buget-finanţe

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Conducerea Parlamentului luat act marţi de solicitarea preşedintelui Camerei Deputaţilor de a înfiinţa o comisie comună de anchetă privind rectificările bugetare din lunile august şi noiembrie făcute de guvernul Cioloş, urmând ca plenul comun să încuviinţeze ancheta.

UPDATE: PNL, USR şi PMP s-au opus, în şedinţa Birourilor Permanente Reunite, înfiinţării unei comisii de anchetă privind rectificările bugetare din lunie august şi noiembrie 2016, a declarat, marţi, preşedintele USR Nicuşor Dan, el afirmând că Parlamentul este “un fel de masă de manevră”.

UPDATE: Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Cătălin Predoiu a declarat, marţi, referindu-se la Comisia de anchetă privind rectificările bugetare din 2016, că liderul PSD Liviu Dragnea pune la cale o răzbunare politică pe guvernul Cioloş, el acuzând un exerciţiu de imagine al PSD.

Plen comun al Parlamentului, convocat pentru a încuviinţa ancheta rectificărilor bugetare 2016

“Este o solicitare din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, privind efectuarea unei anchete comune ale comisiilor de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care să fie verificate condiţiile în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat din august şi noiembrie 2016 de către Guvernul României din acea perioadă”, a declarat deputatul PSD Marcel Ciolacu, secretar al Camerei, la finalul şedinţei Birourilor Permanente Reunite.

Scopul anchetei este verificarea condiţiilor în care s-au realizat rectificările bugetului de stat din august şi noiembrie 2016, de către Guvernul României din acea perioadă “prin audierea tuturor personalelor implicate, care pot furniza infomaţii şi clarificări despre această temă”, a mai spus deputatul PSD, citat de Mediafax.

“Obiectul anchetei este adresarea” a 17 întrebări de către comisiile de specialitate, urmând ca acestea să prezinte un raport în termen de 10 zile de la data încuviinţării plenului comun asupra efectuării acestei anchete, potrivit solicitării depuse la Birourile permanente reunite.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului vor stabili săptămâna viitoare când va avea loc plenul comun pentru a da votul necesar ca cele două comisii să înceapă ancheta, a mai spus Ciolacu.

Comisiile comune ar urma să afle răspunsuri la întrebări precum: “Care este modul în care s-au constituit veniturile potenţiale pentru a se putea efectua o rectificare pozitivă? Care sunt motivele pentru care nu au fost estimate corect veniturile totale ale bugetului general consilidat la prima şi a doua rectificare? Care sunt investiţiile/programele care au fost bugetate, dar nu au fost realizate pe fiecare minister în parte?”, potrivit solicitării depuse la Birourile Permanente Reunite.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

Lasă un răspuns