Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Start amânat pentru Olimpia

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Anunţată iniţial pentru ziua de luni, 16 ianuarie, reunirea lotului Olimpiei a fost amânată cu două zile, pentru miercuri 18 ianuarie. Motivele nu au fost comunicate dar, aproape sigur, au legătură cu condiţiile de pregătire de la Satu Mare. Care condiţii, vorba lui Nenea Iancu, “există, dar lipsesc cu desăvârşire”. Sigur, de alergat se poate alerga pe dig, la Pădurea Noroieni dar… e nevoie de mai mult.

Pentru că veni vorba de pregătiri, în urmă cu câteva zile Attila Karda a declarat că antrenorul Bogdan Andone, dar nu numai el, şi-ar dori un stagiu, de minimum 12 zile, în Cipru acolo unde trag multe echipe din România şi unde clima, terenurile de joc, permit pregătirea fizică, dar şi una tehnico-tactică. Apoi, acolo se vor putea perfecta şi 4-5 jocuri amicale.

O altă variantă ar fi acea a unui stagiu de pregătire fizică într-o staţiune din ţară urmat apoi de probabile jocuri amicale în Ungaria.

Altfel, preşedintele Attila Karda precizează că, cu excepţia lui Dumitru Muntean, niciun alt jucător al Olimpiei nu va pleca în această iarnă.

La capitolul achiziţii, nominalizările celor cu care se negociază în acest moment se lasă aşteptate. Dar, Vlad Morar (ex ASA Târgu Mureş), jucător dorit de Bogdan Andone, a ales să semneze cu Viitorul lui Gică Hagi. Era şi normal ca, între Olimpia, UTA şi Viitorul, el să aleagă… viitorul.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

  1. De ce este așa de sigur Karda că nu mai pleacă nimeni ? Salariile nu sunt plătite , bani nu mai exista pana cel puțin martie , pt că nu se aprobă bugetul , deci cine stă și cine vine in condițiile astea la Olimpia ? Ceea ce a făcut Andone este o minune și cei ce vin , vin pentru niște promisiuni ? Multi au venit pt că li s-au promis marea cu sarea , credeți că nu sunt sătui ?

Lasă un răspuns