Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Grindeanu susține că nu a fost vorba niciodată de amnistie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Sorin Grindeanu susţine că a avut o discuţie cu ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi a precizat că aşteaptă varianta finală a proiectului privind graţierea, dar şi calea de adoptare. Grindeanu a spus că dezbaterea publică pe acest subiect se va încheia mâine şi apoi se va lua o decizie.

“Nu a fost vorba niciodată despre amnistie, aşa cum am auzit vorbindu-se în spaţiul public.De fapt, s-a vorbit despre o amnistie mascată, dar eu n-am auzit niciodată de acest termen juridic.

 

Ca să fiu cât se poate clar, aştept soluţii de la Ministerul Justiţiei, ca şi prim-ministru, pentru că în acest moment nu-mi este foarte clar ce vor să propună. Este dreptul Ministerului Justiţiei să vină cu proiectul aşa cum cred ei că este în forma lui cea mai bună. I-am cerut ministrului Justiţiei să vină să îmi propună concluziile şi calea pe care o să urmăm, pentru că până la urmă este atribuţia titularului de filă să vină cu modul în care trebuie să acţionăm”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3, citat de Mediafax.

Grindeanu susţine că mâine vor fi încheiate procedurile de dezbatere publică pe OUG privind graţierea, odată cu întâlnirea publică pe care o organizează Ministerul Justiţiei.

“Referitor la modificarea Codului Penal şi al Codului de Procedură Penală, Grindeanu a spus că toate modificările se fac din cauza deciziilor Curţii Constiuţionale. “Avem o mulţime de decizii ale Curţii Constituţionale, care stau de ani de zile în Parlament şi care nu au fost puse în aplicare. Noi suntem obligaţi să le punem în aplicare, pentru că deciziile Curţii sunt general obligatorii”, a mai spus Grindeanu.

Premierul a explicat că se iau în calcul toate variantele de adoptate: Ordonanţă de Urgenţă, procedură de urgenţă în Parlament sau asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns