Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dragnea și Tăriceanu sar în sprijinul primarilor “hăituiţi” de DNA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la întâlnirea primarilor de municipii, că la începutul anului a avut loc o “încercare de lovitură de stat de catifea”, pe care CCR a sancţionat-o, făcând apel la primarii “hăituiţi” de procurori să facă public acest lucru.

“Românii au ales fără echivoc o majoritate PSD-ALDE. Cu toate acestea, la începutul anului 2017 am avut o încercare de lovitură de stat de catifea, pe care, din fericire, CCR a sancţionat- prin două decizii pe care le-aş caracteriza ca istorice. Din păcate, de mai mult de trei luni avem o instabilitate politică fără precedent, prin raportarea la alegerile din decembrie şi la rezultatul clar al acestora. Ne confruntăm cu o ofensivă aproape zilnică din partea unor instituţii de forţă împotriva instituţiilor rezultate din votul democratic al românilor. Mă îngrijorează că această ofensivă permanentă pune sub semnul întrebării echilibrul puterilor în stat”, a declarat preşedintele Senatului, la şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România.
El a mai spus că sunt proiecte pe plan local care sunt blocate din cauza instituţiilor de forţă.

“Obiectivul nostru comun este dezvoltarea României, în ciuda frânei puse de instituţiilor de forţă. (…) Ştiu că se tot vorbeşte în ultima perioadă despre aproape un fel de prigoană pornită împotriva primarilor, că sunt situaţii în care primarii nu au avut curajul să semneze documente de frică să nu ajungă pe mâna procurorilor. Dacă vă simţiţi hăituiţi, dacă nu vă puteţi face treaba aşa cum trebuie, dacă se fac presiuni asupra dvs, atunci ieşiţi şi spuneţi public aceste lucruri”, a adăugat Tăriceanu, citat de Mediafax.

 

Dragnea: Nu mai accept ca primarii să fie consideraţi prezumtivi infractori

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, luni, la o reuniune a Asociaţiei Municipiilor din România, că nu mai acceptă ca primarii să fie consideraţi prezumtivi infractori, el arătând că în Parlament vor fi modificate legile în acord cu decizia CCR pe OUG 13.

„Şi, ceea ce vă pot garanta eu şi cred că poate (…) şi domnul Tăriceanu şi ceea ce vom putea face noi în Parlament are ca obeictiv principal descătuşarea tuturor energiilor din administraţia locală. Eu nu mai accept ca primarii să fie consideraţi prezumtivi infractori. Este doar o chestiune de timp până când sunt prinşi. Eu cred că primarii sunt oameni corecţi, oameni care au în spate o legitimitate şi trebuie să fie ajutaţi, stimulaţi şi lăsaţi să dezvolte comunităţile lor”, spus Dragnea.

El a arătat că motivarea deciziei CCR privind conflictul DNA-Guvern referitor la adoptarea OUG 13 stabileşte o delimitare clară între oportunitate şi legalitate – nu doar în cazul miniştrilor, dar şi în cazul primarilor şi aleşilor locali.

„Cred că această decizie a CCR ar trebui luată în seamă în mod serios, sunt convins că şi Guvernul, Parlamentul – ce legi vor trebui modificate vor fi modificate, pentru că primarul trebuie să răspundă doar de legalitate, nu poate fi controlat pe oportunitate”, a spus Dragnea, citat de Mediafax.

El a arătat că „de prea multe ori” majoritatea instituţiile publice de control din România – Curte de conturi, parchete, alte instituţii – au venit să întrebe primarul de ce făcut un drum şi nu celălalt, de ce a făcut o investiţie şi nu cealaltă.

Dragnea a precizat că există instrumente de control pentru primari – respectiv referendumul şi votul – şi a arătat că primarii sunt parte a suveranităţii poporului.

Liderul PSD a mai arătat, în acest sens, că orice „atac” asupra primarilor reprezintă un atac asupra comunităţilor.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns