Violoniştii Gabriel Croitoru şi Simina Croitoru cântă astăzi, 12 aprilie 2017, la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, condusă de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri. Programul începe la ora 19.00 şi include două celebre cicluri de lucrări – “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, în care Gian Luigi Zampieri va putea fi ascultat la clavecin şi “Anotimpurile din Buenos Aires” de Astor Piazzola.
În partea a doua a serii muzicale, Orchestra de Cameră Radio va interpreta Simfonia nr. 1 H.663 în Re major de Carl Philipp Emanuel Bach.
La final, în foaierul central al Sălii Radio, Gabriel Croitoru şi fiica lui, Simina Croitoru, vor acorda publicului autografe pe albumele realizate de ei la Editura Casa Radio.
Concertul poate fi ascultat în transmisiune directă la Radio România Cultural.
Fii primul care comentează