Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dispute pe tema desecretizării arhivei SIPA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, referindu-se la desecretizarea arhivei SIPA, că în cel mai scurt timp va face această procedură, acesta precizând că trebuie respectate toate procedurile legale.

“Respectând procedurile legale, în cel mai scurt timp, desecretizez arhiva SIPA”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, notează Mediafax. Anunțul a stîrnit la scurt timp reacții contradictorii.

UPDATE: Preşedintele Înaltei Curţi de Casaie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat că desecretizarea arhivei SIPA ar trebui făcută pe etape.

“Ministrul Justiţiei spunea că acest proces ar trebui făcut în mai multe etape, lucru cu care eu sunt întru totul de acord şi anume o inventariere a categoriilor de documente care ar putea face parte din această arhică SIPA şi în funcţie de specificul lor se va proceda sau nu la desecretizare. Dacă aceasta este declaraţia de dimineaţă a domnului ministru, eu o susţin, sunt de acord cu dânsul”, a declarat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Cristina Tarcea.

CSM a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că este necesară clarificarea situaţiei arhivei SIPA dintr-o dublă perspectivă: aceea a situaţiei juridice actuale şi a presupusei folosiri a informaţiilor din cuprinsul fondului arhivistic în diverse scopuri, notează Mediafax.

UPDATE: Judecătorul Cristi Danileţ a scris, pe pagina sa de Facebook, că se opune categoric desecretizării în totalitate a arhivei SIPA, transmiţându-i ministrului Justiţiei o scrisoare deschisă.

”Referitor la declaraţia dvs de desecretizare a arhivei SIPA pe care presa a preluat-o în cursul zilei de azi, vă rog să reflectaţi în mod temeinic cu privire la această decizie. SIPA este o pată urâtă în istoria justiţiei româneşti. Ani de-a rândul magistraţii au fost spionaţi, probabil şi controlaţi ori şantajaţi, prin intermediul acestui serviciu secret militarizat aflat în perioada 1991-2005 în subordinea ministrului justiţiei. Informaţiile care se află acum în arhiva SIPA depusă în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi sigilată de o comisie din care am făcut parte şi eu, privest aspecte profesionale şi de viaţa privată a angajaţilor din sistemul de justiţie, inclusiv a magistraţilor. Faţă de conţinutul documentelor respective (note informative realizate în urma discuţiilor cu diverse persoane, consultării de dosare judiciare ori filaje realizate de agenţii SIPA) consider că acestea nu trebuie să devină accesibile publicului!”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de judecătorul Cristi Danileţ ministrului Justiţiei.

Danileţ spune că documentele prezente în arhiva SIPA nu trebuie să devină instrumente de ameninţare sau batjocorire a judecătorilor şi procurorilor.

UPDATE: Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că arhiva SIPA ar trebui distrusă, pentru a nu mai exista niciun fel de “instrument de șantaj” la adresa unor judecători și procurori aflați în activitate.

“Această arhivă SIPA pur și simplu ar trebui, în opinia mea, distrusă, astfel ca să nu mai existe niciun fel de instrument de șantaj la adresa celor care probabil încă mai sunt în zona judecător/procuror. Probabil că unii dintre ei au ieșit la pensie de când e arhiva, nu știm, dar ceilalți, care sunt încă în serviciu activ, să nu planeze asupra lor această amenințare, pentru că nu mi se pare normal ca elementele de viață privată să poată să fie folosite împotriva lor, astfel încât judecata lor să fie distorsionată de temerea dezvăluirilor”, a afirmat Tăriceanu la B1TV.

El a subliniat că elementele din viața privată a celor care lucrează în justiție incluse în documentele arhivei SIPA pot fi folosite pentru “șantaj”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns