Luni, 19 iunie 2017, s-a stins fulgerător din viaţă un bun şi vechi colaborator al Redacţiilor Informaţia Zilei şi Informaţia TV, Attila Antal.
Numele său este legat de numeroase evenimente pe care Attila Antal le-a organizat de-a lungul ultimilor ani la Satu Mare, iar un astfel de eveniment pe care cu siguranţă îl cunoaşteţi mulţi dintre dumneavoastră este Târgul de nunţi Expo Wedding & Bridal Show.
Attila Antal nu mai este printre noi. Vestea ne-a zguduit pur şi simplu sufletele pentru că Attila era omul plin de energie şi care plănuia mereu să facă în plus ceva pentru comunitatea sătmăreană. Îşi dorea, şi asta ne-a mărturisit-o în ultima sa apariţie în emisiunea “Sănătate, frumuseţe, stil” de la ITV, un târg pentru părinţi, bunici şi copii şi un mare târg dedicat pasionaţilor de pescuit şi vânătoare. Soarta în schimb a vrut altceva. În aceste clipe grele, colectivul Redacţiilor Informaţia Zilei şi ITV transmit familiei sincere condoleanţe şi putere să treacă peste această grea încercare.
Dormi în pace, Attila Antal!
România nu ridică nivelul de alertă teroristă
Asculta acest articol Nivelul de alertă teroristă pe teritoriul României rămâne “albastru precaut”, a declarat sâmbătă premierul interimar Sorin Câmpeanu,
Fii primul care comentează