Liberalul Puiu Haşotti, fost ministru al Culturii şi fost deputat şi senator timp de 20 ani din partea PNL Constanţa, şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal, al cărui membru era încă din 1990.
Membru al Partidului Naţional Liberal din 6 ianuarie 1990, Puiu Haşotti a demisionat, luni, din partid.
”Unele atitudini politice ale PNL fie nu le pot înţelege, fie nu sunt de acord cu ele”, a anunţat, miercuri, motivul demisiei Puiu Haşotti.
Haşotti a spus că PNL-ul de astăzi ”nu mai seamănă cu cel în care m-am înscris eu”.
Potrivit Mediafax, el a ţinut să precizeze că nu are de gând să se înscrie în altă formaţiune politică.
”Nu m-am înscris şi nu am de gând să mă înscriu într-un alt partid”, fără să mai facă alte comentarii.
La final, Haşotti a transmis: “Doresc succes PNL-ului!”
Recent, şi europarlamentarul Ramona Mănescu şi-a depus demisia din PNL, actul fiind depus la PNL Constanţa.
Fii primul care comentează