Un eveniment tragic a avut loc joi, în localitatea Supuru de Jos. O fetiță de 8 ani și-a pierdut viața.
Pe marginea unui canal al râului Crasna din localitate, un cioban a găsită o fetiță în vârstă de 8 ani, în stare de inconștiență. Acesta a sunat la 112 în jurul orei 16.00 și a cerut ajutor. Până la sosirea echipajelor ciobanul a urmat indicațiile de efectuare a manevrelor de resuscitare. A fost alocat un echipaj EPA-SMURD Sărmășag și un echipaj EMU-A Tășnad. Câteva minute mai târziu a sosit și un echipaj SMURD-TIM Satu Mare. Personalul celor trei ambulanțe a încercat împreună resuscitarea victimei însă din nefericire, fără succes. Fetița a fost declarată decedată. Se pare că ea se juca în zonă și a vrut să demonstreze unui prieten că știe să înoate. Gestul din păcate i-a fost fatal.
Fii primul care comentează