Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Judeţul Satu Mare, sub Cod Galben de vânt puternic, rafale şi ploi

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mai multe acoperișuri au fost luate de vânt

Având în vedere faptul că meteorologii au anunţat Cod Galben de vânt puternic, rafale şi ploi pentru judeţul Satu Mare, până la orele 22.00 ale zilei de miercuri, 24 octombrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare transmite următoarele recomandări pentru şoferi:


– Circulaţi cu viteză redusă, în special pe sectoarele de drum în curbă şi în condiţii de carosabil ud/umed, ploaie, vizibilitate scăzută;
– Măriţi distanţa între maşini;
– Nu depăşiţi şi nu viraţi la stânga în condiţii de vizibilitate scăzută din cauza ploii, chiar dacă marcajul rutier vă permite;
– Asiguraţi-vă foarte bine înainte de a trece de pe o bandă pe alta;
– Folosiţi luminile de întâlnire pe tot parcursul deplasării, indiferent de oră şi categoria de drum pe care vă aflaţi;
– Nu frânaţi brusc;

– Nu circulaţi foarte aproape de marginea carosabilului. Este zona în care creşte considerabil riscul de acvaplanare;
– Nu conduceţi sub influenţa alcoolului, dar nici obosiţi;
– Acordaţi atenţie sporită pietonilor;
– În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul decât în condiţii normale!
– Dacă opriţi să acordaţi sprijin persoanelor implicate într-un eveniment rutier de pe traseul dumneavoastră, asiguraţi-vă că aţi lăsat maşina într-un loc sigur, fără a risca să fiţi implicat într-un alt eveniment;
– Dacă circulaţi în zona producerii unui eveniment rutier, acordaţi atenţie maşinilor care se deplaseaza în faţa dumneavoastră. Altfel, riscaţi să produceţi o tamponare în lanţ;
– În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţe  şi nu blocaţi intersecţiile;
– Respectaţi indicaţiile poliţiştilor care supraveghează şi dirijează traficul rutier.

 

Table smulse de pe acoperișuri

Vântul puternic care s-a abătut asupra municipiului miercuri, 24 octombrie, a produs şi unele pagube materiale. Din fericire, pe durata rafelei de vânt nicio persoană nu a fost rănită.

Mai exact, în decurs de nici o oră, au fost afectate parţial 4 acoperişuri, dintre care 3 au fost acoperişurile unor blocuri, respectiv acoperişul unei biserici penticostale situată la intersecția străzilor Cloșca cu CA Rosetti, din vecinătatea Colegiului Elisa Zamfirescu.

În acelaşi timp, pe Drumul Careiului s-a degajat un panou publicitar de pe o clădire, iar pe strada Gorunului s-a degajat un stâlp de lemn. Incidente similare s-au mai petrecut şi pe strada Târnavei, unde o bucată de carton asfaltat a căzut de pe un bloc, iar în Piaţa Libertăţii, tot de pe un bloc, s-a desprins o bucată de tablă. Pe lângă panourile publicitare şi bucăţile de carton sau lemn, pe strada 9 Mai un copac a căzut peste firele electrice. În toate cazurile expuse, a fost nevoie de intervenţia pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au acţionat rapid pentru a evita producerea altor incidente neplăcute.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

Lasă un răspuns