Cea de a 23-a ediţie a Zilelor Oraşului Satu Mare a debutat vineri, 24 mai, cu concertul susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat “Dinu Lipatti”.
Mai apoi, startul oficial a fost dat de primarul municipiului, Kereskenyi Gabor, care a dorit să îi invite pe toţi sătmărenii să participe la această sărbătoare.
După startul oficial, programul artistic a început cu renumita şi apreciata formaţie Bosquito & Ţăndărică. Momentul cel mai aşteptat al zilei de vineri a fost fără doar şi poate concertul oferit de marele Goran Bregovic alături de Wedding and Funeral Orchestra, care a fost şi cap de afiş în acest an. Platoul din Piaţa 25 Octombrie a fost plin ochi, iar sătmărenii au profitat de fiecare moment, mulţi considerând prezenţa artistului ca fiind una ”unică în viaţă”.
Zilele Oraşului Satu Mare au loc la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 24 – 26 mai. Programele speciale se vor derula pe mai multe scene: Centrul Nou, Piaţa Libertăţii, Shopping City. De asemenea, va avea loc Târgul Meşterilor Populari şi Tower Run.
Vineri seara vor concerta Bosquito & Ţăndărică şi Goran Bregovic & Wedding and Funeral Orchestra.
Zilele Oraşului Satu Mare
24 – 25 – 26 mai 2019
Scena- Piaţa 25 Octombrie
Vineri, 24 mai
19.00 Concertul Filarmonicii ”Dinu Lipatti”
19.45 Deschiderea oficială
20.00 Concert Bosquito & Ţăndărică
22.30 Concert Goran BregoviĆ & Wedding and Funeral Orchestra
Sâmbătă, 25 mai
16.30 Concert Rollscream şi
Black River Blues Band
18.00 Miss Zilele Oraşului Satu Mare
19.30 Concert Andreea Bănică
21.00 Concert Bye Alex és a Slepp
22.30 Concert Vama
24.00 Show de artificii
Duminică, 26 mai
17.30 Concert Heyroop şi XXL
19.30 Concert Dorian Popa
20.30 Concert Irina Rimes
22.20 Show de lasere
22.30 Concert Rúzsa Magdi
Scena Piaţa Libertăţii
Vineri, 24 mai – Program de dans, muzică folk şi muzică uşoară
16.00 – 16.30 Concerte pop cu ansamblurile Inedit
16.30 – 16.40 Dans modern cu majoretele şi elevii Şcolii Octavian Goga
16.40 – 17.10 Concert pop cu elevii Şcolii de Arte
17.10 – 17.20 Dans modern cu trupa Stil
17.20 – 17.50 Gabriela Szekely, George Negrea şi Diu Oşan
17.50 – 18.10 Muzică folk cu Loredana Morar şi Roxana Gheorghiu
18.10 – 18.20 Dans modern cu Crazy Dancers
18.20 – 18.50 Muzică folk cu Florin Micaş şi Luiza Molnar
18.50 – 19.00 Dans modern cu Open Wings Studio
19.00 – 19.20 Muzică folk cu Cezar Petrovici şi Francisc Balogh
19.20 – 19.30 Dans modern cu trupa Klaps din Rzeszów
19.30 – 20.00 Muzică folk cu Claudia Şerdan şi Sergiu Berindei
20.00 – 20.10 Dans modern cu Loga Dance Club
20.10 – 20.50 Muzică folk cu Sorin Bălaj, Radu Lup şi Işti Vaida
21.00 – 22.00 Muzică uşoară cu VH2
Sâmbătă, 25 mai – Program folcloric
16.00 – 16.20 Ansamblul folcloric Doruri Sătmărene
16.20 – 16.40 Concert folcloric cu Angela Muntean
16.40 – 17.10 Ansamblul Folcloric Maghiar Egri Csodaszarvas
17.10 – 17.30 Concert folcloric cu Petrică Zele
17.30– 17.50 Grup Vocal Armonia
17.50– 18.00 Concert etno Radu Tămaş
18.00 – 18.20 Program folcloric ucrainean cu Mihai Papariga
18.20 – 18.40 Concert folcloric cu Maria Petca Poptean şi Ansamblul Măgura din Târşolţ
18.40 – 19.00 Concert folcloric Romina Sârbe şi Cristian Totpati
19.00 – 19.30 Concert etno Bianca Rus
19.30 – 20.00 Concert folcloric Petrică Mureşan
20.10 – 22.00 Ansamblul Cununiţa cu Leontina Dorca şi Carmen Sasş
invitaţi: Matilda Pascal Cojocăriţa şi Mariana Anghel
Duminică, 26 mai – Program folcloric
16.00 – 16.30 Ansamblul Folcloric Trandafirii Negri
16.30 – 16.45 Concert folcloric cu Ghiţă Blidar
16.45 – 17.10 Dănţăuşii din Socond şi Malvina Madar
17.10 – 17.40 Concert folcloric cu Sergiu Matoşan şi Ana Maria Pteancu-Matoşan
17.40 – 18.00 Ansamblul Folcloric German Gemeinsam
18.00 – 18.20 Concert folcloric cu Maria Tripon
18.20 – 18.50 Ansamblul Folcloric ”Codrişorul” de la Clubul Elevilor
18.50 – 19.30 Ansamblul Folcloric ”Ceatăra” cu Ana Holdiş Pop
19.30 – 19.50 Concert folcloric cu Georgiana Marina
20.00 – 20.30 Concert folcloric cu Nicolae Mureşan şi Nicolae Mureşan Jr.
20.30 – 22.30 Ansamblul artistic profesionist “Crişana” din Oradeaş solişti: Cornelia Covaci,
Luminiţa Tomuţa, Felicia Costin, Cornel Borza, Leontin Ciucur
Scena Shopping City Satu Mare
Program pentru tineret
Sâmbătă, 25 mai
• 15:00 – Mishu
• 16:00 – Water Horse
• 17:00 – Dumi
• 19:00 – Rikz
• 21:00 – MAXIMILIAN
• 22.00 – Shorty
Duminică, 26 mai
• 15:00 -20:00 – Câmpean & Danciu
• 20:00 – Definition
• 21:00 – NICOLE CHERRY
• 22:00 – Rafa
Activități permanente: “Blind Date with a book!” și “Te provoc!”
Alte activităţi:
Sâmbătă, 25 mai
11.00 Tower Run – Cursa Palatului Administrativ
17.00 Târgul Meşterilor Populari – Deschiderea oficială
17.00 Bijuterii muzicale – Catedrala Greco-Catolică
Duminică, 26 mai
12.00 Bijuterii muzicwale – Biserica Baptistă Maghiară
16.00 The Strongest Men Concurs Internaţional de Forţă – P-ţa Libertăţii
19.00 Yom Kippur – Spectacol de teatru de Hanna Azoulay Hasfari, Teatrul de Nord Satu Mare, Sala Mare
3 comentarii
dreptate pt dac bulibas asa pot fura pt buzunarul lor primari nimeni nu-i verifica cat a platit pt miorlaiturilor asa zise vedete
Fix pix. Curata pierdere de vreme.
Si pt. asta ne maresc impozitele ca sa aiba din ce plati “vedetele ” pt. miorlaitul , scuturatul de tate si miscarile lor de solduri in cadrul programelor scurte pe care le prezinta dar foarte scump platite si care dupa spectacole ne trimit imagini pe internet din locuri exotice ca sa ne arate unde ne sparg banii nostri pe distractii scumpe. Ar trebui interzis cresterea impozitelor acolo unde primarii isi permit sa arunce cu banii contribuabililor in asemenea bazaconii pana cand acestia nu pot asigura bani suficienti pt. sistemul de sanatate, invatamant si drumuri impecabile !. Ar trebui amendati primarii pe salarul lor pt. proasta gestionare al banului public si nefolosire in scopul si spre folosul comunitatii. Mie nu-mi convine ca din taxele si impozitele mele sa fie finantate asa ceva. Miorlaitorii daca vor bani pt. spart in locuri exotice n-au decat sa organizeze concerte pe bilete cu plata iar dupa ce-si achita datoriile catre stat sa se distreze unde vor dar nu din banii publici !. Aceste zile ale oraselor ar trebui folosite eventual in scop de promovare in mod gratuit si nu pt. a le umple buzunarele/conturile cu bani publici ale “vedetelor” miorlaitoare. Cati bani publici arunca primarul cu aceasta ocazie in buzunarele/conturile “vedetelor “???. Sau n-avem dreptul sa stim ?….Ca tot se plange de deficitul Orasului !!!……Acum nu mai este deficit,…., Sictirului ?.