Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Spitalul Județean aduce lămuriri în cazul pacientei cu un ac în burtă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Spital judetean UPU
Spital judetean UPU

În urma apariției în cotidianul Informația Zilei, în data de 5 mai, și pe site-ul nostru a articolului ”Pacientă la UPU, trimisă în altă parte din lipsa unui chirurg”,

articol care conține detalii legate de cazul unei paciente care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, conducerea Spitalului Județean satu Mare ne-a trimis urm[toarele precizări. 

“Pacienta B.M.  în vârstă de 20 de ani s-a prezentat la UPU în data de 02.06.2019. Conform fișei întocmite, a intrat în UPU la ora 13.30 și a plecat la ora 14.40 (deci nu după 2 ore) interval în care, după consult, a efectuat și o radiografie. În urma radiografiei s-a pus în evidență un ”corp străin radioopac, de 5 mm, situat în părțile moi adiacente aripei ilace stângi”.  

 Având în vedere că acest caz nu putea fiind considerat o urgență majoră, i s-a recomadat pacientei să se interneze, prin Ambulatoriul de Specialitate, în cadrul secției Chirurgie Plastică. Pacienta a refuzat afirmând că va pleca la un spital din Baia Mare pentru a fi tratată acolo.

În data de 06.06.2019 după ce a fost la un cabinet medical din Baia Mare, unde nu i s-a extras corpul străin, pacienta a ajuns din nou la SJU Satu Mare fiind internată în secția de Chirurgie Plastică. În aceiași zi i s-a extras corpul străin iar cîteva ore mai târziu a fost externată pentru ca pacienta să se poată prezenta la examenul de Bacalaureat. 

Mai menționăm că  expresia din titlu, ”lipsa unui chirurg” este una falsă, fără conținut. În cadrul SJU Satu Mare își desfășoară activitatea mai mulți medici chirurgi iar garda de pe secție este asigurată de doi medici de specialitate. Iar în momentul prezentării în cadrul UPU, cei doi medici de gardă de la secția Chirugie se aflau în Blocul Operator unde efectuau o intervenție.

Pe viitor, pentru a evita confuziile și pentru o corectă informare a opiniei publice, vă rugăm să contactați departamentul de comunicare al Spitalului Județean.”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

95 de copii ar putea fi salvati in fiecare ora, daca ar fi alaptati imediat dupa nastere

95 de copii ar putea fi salvati in fiecare ora daca proaspetele mamici ar alapta imediat dupa nastere. Potrivit raportului “Supermancare pentru bebelusi”, efectuat de Salvati Copiii International, 95 de nou-nascuti ar putea fi salvati in fiecare ora in intreaga lume, daca proaspetele mamici ar alapta imediat dupa nastere.

“Salvati copiii Romania solicita Comisiei pentru sanatate si familie si Comisiei pentruindustrii si servicii, prin raportul “Supermancare pentru bebelusi”, sprijinul pentru urgentarea adoptarii proiectului de lege privind reglementarea marketingului substituentilor de lapte matern . Proiectul de lege este inregistrat la Camera Deputatilor din 5 decembrie 2011,” scrie PaginaMedicala.ro.

Studiul realizat de Salvati copii arata ca alaptarea bebelusilor in prima ora de viata stimuleaza sistemul lor imunitar, si creste sansele de supravietuire de trei ori. Alaptarea in urmatoarele 6 luni, fereste copilul de boli precum pneumonia sau diareea si reduce cu peste 15 ori probabilitatea unei morti infantile din cauza acestor boli in tarile in curs de dezvoltare.