Image 1
Image 2

CSM Satu Mare a atacat decizia de respingere la Comisia de Recurs FRF

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu toate că erau necesare câteva lămuriri referitoare la neacceptarea dosarului de înscriere în Liga 3 a echipei de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Satu Mare, nimeni din conducerea clubului nu a considerat că e nevoie de explicaţii pentru public, cititori, suporteri, cu toţii fiind şi contribuabili.

Domnul Vasile Fogel, preşedintele clubului, a fost de negăsit, iar antrenorul şi preşedintele secţiei de fotbal ne-au trimis la preşedinte. Totuşi, pe căi colaterale am aflat unele chestiuni interesante.
Mai întâi, aşa cum este scris pe site-ul Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în şedinţa din data de 05.08.2019 a fost respinsă solicitarea clubului sătmărean de înscriere în campionat. “Sesizare – Respinge sesizarea formulată de CSM Satu Mare, ca neîntemeiată” se anunţă sec pe site-ul FRF.

O decizie care a confirmat-o pe cea luată în prima fază de Comisia de Licenţiere.

Ce e de făcut? Aşa cum am spus mai înainte, ceva am aflat. Astfel, miercuri, 7 august, a avut loc o şedinţă la Primăria Satu Mare la care au participat primarul Gabor Kereskenyi, conducrea clubului, recte Vasile Fogel, antrenorul Zoltan Ritli, Ştefan Szilagyi – preşedintele AJF – şi alte câteva persoane. Prea multe nu am aflat despre cele discutate la această întâlnire. Cert este că s-a luat decizia atacării respingerii dosarului clubului sătmărean la instanţa superioară din cadrul FRF. Cu ce şanse? Greu de spus, dar nu sunt prea multe. Mai ales că pe lista de aşteptare a Federaţiei ar mai fi 12 cluburi dornice să se înscrie în campionat pe un loc vacant. Unele subvenţionate tot de primării. Dar CSM Olimpia are un argument foarte important. Şi-a câştigat dreptul de a promova în Liga 3 pe teren. Adică a câştigat un campionat (L4) şi un baraj. Iar criteriul sportiv ar trebui să fie determinant în asemenea situaţii.

Noi sperăm ca aşa să se petreacă lucrurile, iar beneficiarul să fie cel care a câştigat lupta în teren şi nu unul care aşteaptă la ”cotitură”.

Dar în cazul în care echipa sătmăreană nu va fi acceptată în Liga 3 va fi o pată neagră pe obrazul Primăriei. Cu puţină bunăvoinţă şi atenţie, toate aceste lucruri puteau fi evitate.

2 comentarii

  1. Așa e când te crezi mai deștept decât alții. Până nu demult nu exista bază legală pentru plata respectivă iar acum există… deci cineva ori e mincinos ori incompetent. FRF e vinovată că respectă regulamentul? Sau cei de la cotitură că si-au facut treaba? Sau toti sunt darori sa sustină proiectul ăsta născut mort?

  2. Cotitura sau nu, poate cei de la cotitura au platit la timp. Daca acea dovada a platii face parte din dosarul de inscriere si nu a fost depusa la timp e inutil orice fel de memoriu. Regulamentele sunt regulamente si trebuie respectate. De aceea merge tara asta cum merge pentru ca neam prea obisnuit sa driblam regulamentele. Si totusi ce cauta la o intalnire cu aia domnul presedinte de la AJF dupa ce la ultimele alegeri au vrut sa-l schimbe. E intoarsa lumea pe dos , sincer nu mai inteleg nimic. Pacat de unii baieti care au muncit pentru a readuce Satu Mare in fotbalul romanesc!

Lasă un răspuns

Connect with