Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Marți se joacă primul meci din România cu sistemul VAR

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

CFR Cluj – Slavia Praga, de la ora 22:00, în Liga Campionilor

Campioana României joacă marți primul meci din cadrul playoff-ului Ligii Campionilor la fotbal. CFR Cluj va evolua pe teren propriu împotriva celor de la Slavia Praga, echipă campioană a Cehiei.

Cota de piață a clubului oaspete de azi este aproape dublă față de cea a echipei noastre, puțin peste 40 milioane de euro. Dar asta contează mai puțin după ce clujenii au eliminat în turul trei campioana Scoției, Celtic fiind cotată la 54 milioane de euro. Cu siguranță vom avea parte de o ”dublă” echilibrată la capătul căreia sperăm să vedem din nou o echipă românească în grupele Ligii Campionilor. La Slavia Praga evoluează și internaționalii români Nicolae Stanciu și Alexandru Băluță. Ambele echipe au un start bun în campionatul intern, fiind pe primul loc.

“Slavia este o echipă bună, a jucat împotriva lui Chelsea în sezonul trecut și a înscris multe goluri. Problema mea este că trebuie să parcurgi atâtea tururi pentru a ajunge în Liga Campionilor. CFR trebuie să treacă de Astana, Maccabi, Celtic și Slavia Praga pentru a merge în grupe. UEFA trebuie să schimbe legile!”, a declarat antrenorul Dan Petrescu.

Formații probabile:
CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Paulo Vinicius, Burcă, Camora – Luis Aurelio, Bordeianu, Djokovic – C. Deac, Rondon, Omrani. Antrenor: Dan Petrescu.
Slavia Praga: Kolář – Coufal, Hovorka, Frydrych, Boril – Hušbauer, Souček – Holeš, Stanciu, Masopust – Van Buren. Antrenor: Jindřich Trpišovský.

Arbitru de top la centru

Din această fază a competiției va fi folosit sistemul VAR, acesta fiind primul meci care se va disputa în România și va beneficia de această tehnologie. UEFA a delegat și o brigadă de arbitri de top, din Turcia. La centru va fi Cuneyt Cakir, iar asistenți Bahattin Duran și Tarik Ongun, în timp ce al patrulea oficial desemnat este Husyin Gocek. În sezonul precedent al celei mai importante competiții intercluburi, Cakir a arbitrat manșa retur a semifinalei dintre Liverpool și Barcelona, încheiată cu victoria englezilor 4-0. În 2015, acesta a arbitrat finala Ligii Campionilor dintre Juventus și Barcelona, câștigată de catalani cu scorul de 3-1. Arbitru VAR va fi Mete Kalkavan, iar asistentul acestuia este tot un turc, Ali Palabiyk. Meciul care ne interesează cel mai mult primește fluierul de start la ora 22:00 și se va vedea în direct pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Plus.

Întâlnirile din playoff-ul Ligii Campionilor:

Marți, 20 august, ora 22:00
• APOEL – Ajax Amsterdam
• CFR Cluj – Slavia Praga
• LASK Linz – Club Brugge
Miercuri, 21 august, ora 22:00
• Dinamo Zagreb – Rosenborg
• Olympiakos – Krasnodar
• Young Boys – Steaua Roșie

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns