”Copiii personalului sanitar sunt în pericol!”, sesizează biroul executiv al Federației Sanitas referitor la faptul că Legea 19/2020 prin care se acordă zile libere pentru părinții cu minori sub 12 ani nu se aplică și în cazul personalului din Sănătate. Federația Sanitas a solicitat inclusiv Președinției identificarea unei soluții, însă s-au trezit cu un răspuns ”elegant” prin care problema a fost pasată celor din Guvern.
În consecință, liderii Sanitas au readus în discuție în timpul videoconferinței de joi, 26 martie, cu reprezentanții Ministerului Sănătății situația discriminatorie și au solicitat soluții urgente pentru personalul medical care nu are în grija cui să își lase minorii.
Tot mai multe voci din rândul cadrelor sesizează discriminarea făcută de autorități, dar și riscul enorm la care își expun familiile, copiii, datorită contagiozității crescute a noului Coronavirus. Unele cadre medicale din țară care se află în izolare povestesc despre faptul că au fost nevoiți să își părăsească domiciliul pentru a nu-și îmbolnăvi întreaga familie, nu și-au mai văzut copiii de 3 săptămâni, iar situația devine tot mai critică de la o zi la alta.
Până, joi, 26 martie, la nivelul întregii țări au fost depistate pozitiv 153 de cadre medicale, medici, asistente, infirmiere și personal auxiliar, conform datelor raportate de către Institutul Național de Sănătate Publică- Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Raportat la cazuistica altor țări afectate de COVID 19, România are în acest moment cel mai mare procent de personal medical infectat din lume – 15%, mult mai mare inclusiv față de țări grav afectate de COVID 19 – Spania unde este de 12% în rândul cadrelor medicale, Italia – 8%, China – 4%, Coreea de Sud – 0%.
Sanitas atrage din nou atenția guvernanților că personalul medical are nevoie de echipamente de protecție corespunzătoare astfel încât să poată asigura triajul, urgențele și tratamentele.
1 comentariu
Circuite proaste unde se amesteca cell infectat cu cel neinfectat ,in drumul spre imagistica ,drumul catre terapia intensiva se face pe intrarea principala unde cadre medicale intra si ies din spitale LA fel si ext
ernarile!