Poliţiştii sătmăreni continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19.
Astfel, la data de 3 iunie a.c., 162 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali au desfăşurat misiuni specifice.
În perioada de referinţă au fost efectuate 2.643 de verificări la persoanele care au obligaţia să respecte măsurile de izolare la domiciliu.
Totodată, poliţiştii au identificat trei persoane care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu, acestea fiind sancţionate contravenţional şi a fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menţionate au fost internate într-un centru de carantină, pe cheltuială proprie.
În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
Fii primul care comentează