Prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă, împreună cu reprezentanții Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR) au analizat astăzi, la Palatul Victoria, situația cu care se confruntă companiile din cauza epidemiei de coronavirus.
Potrivit Guvernului, discuțiile s-au axat, în principal, pe necesitatea asigurării de capital pentru investiții în vederea relansării producției.
“Premierul și ministrul finanțelor au prezentat un nou mecanism de garantare a creditelor, instrument care să asigure capital de lucru companiilor mari. Proiectul asupra căruia Guvernul este în consultări cu Comisia Europeană, se va derula prin Eximbank, va avea un plafon de 8 miliarde de lei și va acorda o garanție la creditare de până la 80%.
De asemenea, prim-ministrul a menționat modificările pe care Executivul le face în plan legislativ pentru a orienta fondurile europene către investiții și pentru a facilita accesul companiilor la fonduri europene.” se arată într-o postare a Executivului.
Potricit sursei citate, Guvernul a făcut eforturi să plătească cât mai repede obligațiile pe care statul le are față de mediul de afaceri.
Fii primul care comentează