Asculta acest articol
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare ne informează că în cursul zilei de duminică, 21 iunie, în orașul Negrești-Oaș o mașină a intrat într-un cap de pod, după ce șoferul a pierdut controlul.
În mașină se aflau patru persoane, iar una dintre ele a rămas încarcerată. ISU Satu Mare spune că la fața locului s-a intervenit cu două autospeciale, una de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare. Tot acolo s-au deplasat și un echipaj medical de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj medical de prim-ajutor SMURD și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. Toți cei patru pasageri au fost duși la spitalul din Negrești-Oaș.
Fii primul care comentează