Image 1
Image 2

Google a raportat blocarea sau eliminarea a 200 milioane de anunțuri legate de coronavirus

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Săptămâna trecută, Comisia Europeană şi Reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor au publicat rezultatele celei de-a doua examinări la nivel înalt privind înșelătoriile referitoare la coronavirus, efectuate în luna iunie, ca urmare a solicitării Comisiei de a combate produsele și publicitatea înșelătoare asociate cu coronavirusul.

Potrivit datelor publicate pe marginea acestui subiect de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, printre cele 73 de verificări ale platformelor principale, o treime, adică 23 de verificări, au evidențiat un număr semnificativ de oferte și reclame dubioase.

Companiile deținătoare ale platformelor au fost informate cu privire la constatările generale și au prezentat rapoarte actualizate privind măsurile pe care le-au luat pentru a soluționa această problemă. Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, spune că marile platforme online continuă să răspundă apelului de a colabora îndeaproape cu Comisia Europeană și cu autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor. Google, de exemplu, a raportat blocarea sau eliminarea a peste 200 de milioane de anunțuri legate de coronavirus la nivel mondial în ultimele luni, iar eBay a raportat blocarea sau eliminarea a peste 31 de milioane de listări care au încălcat politicile lor privind coronavirusul.

Facebook a declarat eliminarea a cel puțin 2,3 milioane de părți de conținut de pe Facebook și Instagram legate de coronavirus la nivel global, 27.000 fiind eliminate în UE în luna mai.

“În ultimele săptămâni, cele mai multe platforme au raportat o scădere bruscă a listărilor de produse legate de coronavirus. De exemplu, Amazon a raportat o scădere cu 95 % a numărului săptămânal de noi listări de produse care încercau să facă afirmații legate de coronavirus comparativ cu media din luna martie, iar Rakuten și Allegro au raportat tendințe similare”, se arată în comunicatul CE.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with