Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sevilla a ridicat trofeul Europa League a şasea oară

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sezonul 2019-2020 din Europa League la fotbal a ajuns vineri, aproape de miezul nopţii, la un bun final. Turneul din Germania s-a încheiat cu ultimul act şi-au făcut apariţia FC Sevilla (Spania) şi Inter Milano (Italia).

Onoarea Spaniei din actualul sezon al cupelor europene a fost salvată de Sevilla, echipă care a reuşit să se impună cu 3-2 şi să ridice pentru a şasea oară acest trofeu.

Inter Milano a început perfect întâlnirea de vineri. Belgianul Lukaku a modificat primul tabela, din penalty, după doar 5 minute de joc. Dar ibericii au revenit rapid, în minutul 12, când olandezul Luuk de Jong a înscris cu capul, după o centrare a lui Jesus Navas. Acelaşi de Jong a dus-o pe Sevilla în avantaj, în minutul 33, golul fiind înscris tot cu capul. Dar Godin a restabilit egalitatea în minutul 36. Scorul de 2-2 s-a păstrat zeci de minute pe tabelă. În minutul 74, Sevilla a trecut în avantaj, când mingea trimisă din foarfecă de Diego Carlos, care nu prindea cadrul porţii, a fost deviată nefericit de Lukaku în propria poartă. Italienii au căutat egalarea, dar ea nu a mai venit.
De precizat că Sevilla a trecut în 16-imi de CFR Cluj fără victorie (1-1 la Cluj-Napoca şi 0-0 la Sevilla). CFR Cluj este singura echipă pe care Sevilla nu a învins-o în acest sezon de Europa League.
Pentru Sevilla este al şaselea trofeu Europa League.

Au evoluat echipele:
Sevilla: Yassine Bounou – Jesus Navas (căpitan), Jules Kounde, Diego Carlos (Nemanja Gudelj, 86), Sergio Reguilon – Joan Jordan, Fernando, Ever Banega – Lucas Ocampos (Munir El Haddadi, 71), Luuk de Jong (Youssef En-Nesyri, 85), Suso (Franco Vazquez, 78). Antrenor: Julen Lopetegui.
Inter: Samir Handanovic (căpitan) – Diego Godin (Antonio Candreva, 90), Stefan de Vrij, Alessandro Bastoni – Danilo D’Ambrosio (Victor Moses, 78), Nicolo Barella, Marcelo Brozovic, Roberto Gagliardini (Christian Eriksen, 78), Ashley Young – Romelu Lukaku, Lautaro Martinez (Alexis Sanchez, 78). Antrenor: Antonio Conte.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns