Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Iohannis: În cea mai dificilă perioadă pentru România, PSD vrea să arunce ţara în haos pentru a pune mâna pe putere cu orice preţ

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele Klaus Iohannis transmite un mesaj înainte de moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban care ar urma să se voteze luni, 31 august 2020, după ora 17:30.

Iată comunicatul Administrației Prezidențiale:

“În cea mai dificilă perioadă pentru România din ultimii 30 de ani, PSD se luptă nu pentru binele și sănătatea cetățenilor, ci pentru a pune mâna pe putere cu orice preț. Cinismul cu care acest partid rupt total de interesele românilor își urmărește unicul scop de a ajunge din nou la resursele publice demonstrează clar că PSD este fundamental corupt de dorința de putere și nu se poate reforma, indiferent cine îl conduce.

Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19. De altfel, în aceste luni dramatice pentru români, în care cetățenii și autoritățile au făcut front comun pentru limitarea răspândirii coronavirusului, PSD s-a remarcat doar prin acțiuni de permanentă sabotare a acestui efort național.

Este cu atât mai iresponsabilă depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD cu cât tocmai acest partid a fost la guvernare în ultimii ani și a risipit fără discernământ banii publici, lăsând România complet nepregătită în fața unei astfel de crize. Care sunt criticile aduse Guvernului Orban? Că a reușit ca, în ciuda dezastrului găsit în bugetul statului, să găsească resurse pentru a susține cât mai multe categorii economice și sociale să treacă mai ușor prin această perioadă critică? Sau faptul că și-a asumat cu toată răspunderea gestionarea uneia dintre cele mai grave crize medicale, care a generat efecte negative în toate domeniile?

Moțiunea de cenzură împotriva actualului guvern nu are, așadar, niciun temei real. Depunerea ei într-un moment în care numai de instabilitate politică nu avem nevoie, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare, este complet neavenită.

Fac un apel către toți parlamentarii, indiferent de partidul din care provin sau de orientarea politică: nu deveniți complici la un astfel de act iresponsabil! Miza politică sau electorală nu trebuie să prevaleze sub nicio formă obiectivului prioritar național de a proteja sănătatea publică. Îmi exprim speranța că parlamentarii României înțeleg gravitatea momentului pe care țara noastră îl traversează și nu se vor alătura demersului PSD.

Moțiunea de cenzură este un instrument democratic, dar a risca să suprapui o criză politică peste o criză sanitară fără precedent reprezintă dovada cinismului și populismului duse la extrem. PSD nu a avut și nu are soluții pentru români, PSD vrea să arunce țara în haos doar pentru a mai câștiga câteva voturi potențiale în perspectiva alegerilor care se apropie.”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Bufnita spune vrabiei ca are capul mare….. Iar PNL-ul neostalinist care incalca flagrant si in mod repetat drepturi fundamentale ale omului, ( vezi deciziile CCR ) care a racolat multi PSD-isti certati cu legea si care a condus “tara” in colaps, nu a reusit sa gestioneze eficient nici pandemia nu vrea sa cedeze puterea sub nici o forma !!!. Cat despre Werner cel dovedit mincinos si fraudulos ( emanatia PNL-lui ) mai bine nici nu pomenesc….( Derbedeii guvernamentali nu au reusit nici macar sa elimine pensiile speciale ale specialilor si nici sa implementeze dorintele populatiei exprimate in referendumuri pt. ca nu au interesul !!! ). Ca urmare, hai sictir , carati-va dracului de incompetenti ce sunteti !!!.

Lasă un răspuns