Teodor Curpaş, profesor, jurnalist, scriitor, realizator TV, a încetat din viaţă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 7/8 noiembrie 2020.
Era internat de o săptămână la Spitalul suport COVID din Carei.
S-a născut la 20 aprilie 1939 în Lazăreni, judeţul Bihor.
A absolvit Facultatea de filologie, Cluj-Napoca, 1964. Ca profesor la Satu Mare, a fondat reviste şcolare (Poteci, Liceul nr.3), Şcoala sătmareană (Casa corpului didactic Satu Mare). A fost preşedintele Clubului Olimpia în perioada de glorie.
O parte din volumele publicate: Marea minune a lumii, 1998; Povestiri neromanţate, 2007; Umbre pe suflet, 2011; Lacrimi şi vise, versuri, 2011; Gândind fericirea, versuri, 2012; 13 volume din “Oameni şi fapte”, 101 Poeme vii; Ah, fotbalul…, 2019; Monologuri ratate; Sufletul meu alb, 2019 etc.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Informaţia Zilei transmite sincere condoleanţe familiei!
4 comentarii
Un om valoros.Ca profesor si diriginte a luat initiativa si a indrumat in viata elevi sai fiind de multe ori mai mult decat un profesor.Inerca mereu sa indrepte atentia spre lucrurile de valoare.Eu cel putin ii voi fi recunoscator intodeauna pentru drumul meu in viata.Mi-a fost diriginte si nu s-a lasat pana nu m-a convins ce e mai potrivit pentru mine in viata si cum trebuia sa-mi setez alegerile.Un om dedicat Satmarului,pierdere mare.
Mare pierdere! Satu Mare ramane tot mai sarac! Mor valori! Bunul Dumnezeu sa il ierte si sa-l odihneasca-n pace! Zbor lin la tatal ceresc bunule profesor…
in clasa a 6 a a fost mi-a predat limba romänä. A reusit cu putine cuvinte sä ne facä sä äntelegem ce rust are sä änvätäm gramatica romänä. Nu am uitat cum ämi spunea: ” Verbul este mama gramatici” astäzi cänd am citit rindurile triste despre el, am simtit cä am pierdut un profesor, colaborator la tot ce am intreprins pe plan sportiv si pe plan cultural am pierdut un prieten si om al literaturii sätmärene. D-zeu sä äl odichneascä in pace.
o veste tristă. a fost un mare om, foarte inteligent, era o plăcere să vorbești cu dumnealui.
Dumnezeu să-l odihnească!