Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Concerte de excepție susținute în weekend în orașul Ardud

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Concertul “Șlagăre vechi pentru timpuri noi” a adunat sâmbătă, 14 august, sute de sătmăreni în fața scenei amenajate în curtea Cetății din Ardud. Muzica valoroasă a prins din nou viață prin vocile cunoscute și îndrăgite de toți românii: este vorba despre Paula Seling, Monica Anghel, Marian Buzilă și Marcel Pavel.

Dacă spectatorii prezenți sâmbătă la Ardud s-au arătat încântați de artiștii de renume aduși aici, prin nenumărate ropote de aplauze, arhicunoscuta Paula Seling și-a arătat recunoștința față de organizatori, printr-o postare făcută pe o rețea de socializare. A mulțumit Primăriei Orașului Ardud pentru ocazia de a cânta aici, dar și Asociației Culturale Dr. Augustin Mircea pentru inițiativa de a organiza concerte de o asemenea valoare. Artista nu a ratat ocazia de a se fotografia lângă ruinele Cetății Ardud, așa cum obișnuiește de fiecare dată când ajunge într-un loc încărcat de istorie. A mulțumit și publicului pentru că a fost atât de primitor și a mai declarat că va veni cu mare drag, oricând, în Ardud, sau în județul nostru.

Reprezentația lui Marian Buzilă a fost, ca de fiecare dată una de excepție, publicul savurând fiecare piesă interpretată.

Pe scenă a urmat Monica Anghel, care a fost o prezență extrem de apreciată de publicul de la Ardud, drept dovadă fiind ropotele de aplauze prin care artista a fost răsplătită pentru prestația sa.

Spectatorii s-au simțit ca la ziua orașului Ardud, pentru că evenimentul muzical s-a încheiat cu un minunat foc de artificii, pe melodiile interpretate de Marian Buzilă în duet cu Marcel Pavel.
Prin concertul “Șlagăre vechi pentru timpuri noi”, Asociația Culturală “Dr. Augustin Mircea” și-a propus să promoveze Ardudul, astfel încât, prin multitudinea de evenimente organizate aici, orașul să ajungă pe lista patrimoniului național imaterial.

Pentru reușita acestui eveniment, s-au alăturat organizatorului principal Primăria și Consiliul Local Ardud, respectiv Consiliul Județean Satu Mare.

Duminică a avut loc Simfonia Iubirii

Duminică, 15 august, a venit la rând evenimentul cultural “Simfonia Iubirii – Eugen Doga și muzica lui”. Orchestra și Ansamblul de Balet Opera Vox, cu participarea extraordinară a maestrului Eugen Doga, i-au încântat pe cei prezenți. Pentru mulți s-a dovedit a fi o seară de neuitat, cu mai mulți interpreți, dar și reprezentații de dans care au făcut deliciul publicului.

Maestrul Doga și-a prezentat multiplele sale compoziții muzicale apreciate, inclusiv cea care a fost declarată de UNESCO “a patra capodoperă muzicală a secolului XX”.

Ideea concertului a fost una inedită, nemaiîntâlnită de publicul sătmărean. A fost un mix între muzică simfonică, muzică corală și balet, ceea ce a dus la un regal în adevăratul sens al cuvântului. Publicul numeros a gustat evenimentul și nu s-a putut opri din aplauze.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns