Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

În Oraşul Ulmeni din Maramureş s-a inaugurat un nou pod peste Someş

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Panglica inaugurala

Sâmbătă și duminică, 1 și 2 octombrie, în orașul Ulmeni  – județul Maramureș s-a desfășurat cea de a zecea ediție a Festivalului Toamna Someșeană. Punctul culminant al manifestării a fost inaugurarea podului peste Someș, un eveniment mult așteptat de întreaga comunitate.
 
Evenimentele de la Ulmeni au debutat sâmbătă cu manifestări sportive și culturale. Pe terenul de fotbal de la Ulmeni a avut loc cupa Toamna Someșeană la fotbal, iar la Centrul de Cultură și Artă au avut loc expoziții și prezentări de carte, la care a participat și scriitorul sătmărean Radu Ulmeanu, originar din Ulmeni. Într-un cadru larg, a fost prezentat volumul “Glasul unui gând devenit mărturie peste timp” închinat profesoarei Aurora Pușcaș la aniversarea vârstei de 65 de ani.

De asemenea, în sediul centrului Cultural a fost amenajată o expoziție cu roadele toamnei realizată de elevi din localitate dar și o expoziție de fotografii realizate de artistul Koncz Attila.

Parada costumelor populare

Duminică, localnici și oficialități au participat la slujba oficiată de preotul paroh Dumitru Giurgiu, după care încolonați, într-o paradă a costumelor populare, s-au deplasat pe jos până la noul pod peste Someș. În fruntea alaiul a fost Fanfara Municipală Baia Mare condusă de Florin Mătăsaru, care a impus ritmul deplasării. La evenimentele de duminică au participat ministrul Muncii Marius Budăi, deputații PSD Gabriel Zetea și Gheorghe Șimon, subprefectul Crina Chilat, primarul Lucian Morar, alți primari din Maramureș.

Personalitati la inaugurarea podului

Momentul inaugurării a avut loc la mijlocul podului iar panglica inaugurală a fost tăiată de elevi de la Consorțiul Școlar George Pop de Băsești, după ce oficialitățile au fost invitate să se servească din pâinea adusă de două tinere îmbrăcate în frumoase costume populare. Sute de localnici au ținut să participle la acest moment istoric. După o scurtă slujbă de sfințire, cu toții s-au deplasat la scena amplasată la baza podului, pe malul drept al Someșului.

Pe scenă au urcat prima dată elevi de la Liceele Teoretice George Pop de Băsești din Ulmeni, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Baia Mare, Satu Mare și Târgu Lăpuș, care au prezentat un scurt program artistic. Toți directorii acestor licee au primit diplome pentru contribuția deosebită adusă la conservarea și valorificarea folclorului în cadrul sărbătorii orașului Ulmeni, Toamna Someșeană. Este vorba despre Aurora Pușcaș – președinta Fundației Sfântul Anton de Padua Ulmeni, directoarea Liceului Teoretic George Pop de Băsești Ulmeni, Alexandra Covaciu – director educativ al liceului din Ulmeni, Valer Dumitraș – director adjunct al liceului din Ulmeni, Ionuț Codre – director al Liceului Teoretic George Pop de Băsești Sighetu Marmației, Dana Covaci – directoare a Liceului Teoretic George Pop de Băsești Baia Mare, Ana Andreica – directoare a Liceului Teoretic George Pop de Băsești Vișeu de Sus, Mihaela Sălceanu – directoare a Liceului Teoretic George Pop de Băsești Satu Mare, Mihaela Zima – directoare a Liceului Teoretic George Pop de Băsești Târgu Lăpuș.

Premii din partea Liceelor George Pop de Basesti

A urmat premierea cuplurilor cu 50 de ani de căsnicie, moment la care a urcat pe scenă și ministrul Marius Budăi. El i-a mulțumit primarului Lucian Morar pentru onoarea de a fi invitat iar pe vârstnicii prezenți pe scenă i-a felicitat, urându-le viață lungă în continuare. Totodată a anunțat că va face tot posibilul pentru a îndrepta viața celor peste 5 milioane de pensionari, prin mărirea veniturilor de la 1 ianuarie 2023.

Programul artistic a continuat la scenă până la căderea nopții, când localnicii au avut parte și de un frumos spectacol cu focuri de artificii, realizat și în seara de sâmbătă. Pe perioada manifestărilor circulația pe noul pod a fost închisă, deoarece traficul pietonal a fost intens în cele două zile de sărbătoare. De luni, traficul auto a fost deschis, noul pod scurtând de pildă drumul spre Baia Mare cu aproximativ 16 km.

Podul a fost construit în 7 ani

Deşi trebuia finalizat în 2017, la doi ani de la debutul lucrărilor (2015), podul a fost gata abia după şapte ani, din cauza a nenumărate probleme, inclusiv insolvenţe. Este al doilea pod peste Someş inaugurat în acest an, după cel de la Pomi – Seini, dat în circulaţie în 14 aprilie. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la 10 milioane de lei. Construcţia are mai bine de 100 metri deschidere peste luciul de apă, fără niciun pilon de susținere, fiind doar suprastructura metalică, și nu are limită de tonaj. De asemenea, podul măsoară peste 14 metri lăţime, cu două benzi rutiere, câte una pe sens, plus alte două pietonale.
“Acest pod unește cel puțin două țări din Maramureș, Tara Codrului și Țara Chioarului. Dar unește și Sălajul cu Maramureșul, chiar Satu Mare cu Maramureșul. Un pod pe care și l-au dorit generații întregi de locuitori ai acestor meleaguri, care până acum au trecut Someșul cu bacul”, a declarat pentru Informația TV Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns