În 19 mai, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Satu Mare au desfăşurat activităţi specifice, pe DN 19/E81, în localitatea Ciuperceni, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto ale căror vehicule produc zgomote care depăşesc pragul fonic impus de lege, cele care emană noxe peste limita maximă admisă, care prezintă defecţiuni tehnice, cele care au aplicate folii neomologate, precum şi cele care au valabilitatea inspecţiei tehnice expirată.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale şi s-a luat măsura retragerii a 2 certificate de înmatriculare, pentru emisie de noxe peste limita legală şi utilizarea de anvelope de alte dimensiuni.
Astfel de acţiuni vor fi puse în aplicare şi pe viitor, pentru a descuraja adoptarea unui comportament rutier neadecvat pe drumurile publice, întrucât conduita unui conducător auto trebuie să rămână una corectă şi, totodată, să dovedească respect pentru ordinea şi liniştea publică.
Fii primul care comentează