Este vorba despre hrana potrivită pentru copii, educaţie, monitorizarea creşterii sau a sănătăţii, în scopul unei dezvoltări armonioase.
Aproximativ 22.000 de utilizatori românii folosesc, în prezent, Bebbo. Aceştia, la rândul lor, au înscris aproape 23.000 de copii în aplicaţie, cei mai mulţi dintre aceştia fiind nou născuţi, aflaţi în prima lună de viaţă.
„Îi încurajez încă o dată pe părinţii din România, dar şi pe adulţii care au în îngrijire copii cu vârsta de la naştere la 6 ani, să descarce şi să folosească zilnic aplicaţia Bebbo, intrând în comunitatea părinţilor care doresc să fie permanent informaţi, din surse sigure, validate de specialişti , cu privire la dezvoltarea armonioasă a copiilor în primii ani de viaţă. Bebbo este un sprijin mereu la îndemână şi gratuit, cu un conţinut actualizat în permanenţă şi de cea mai bună calitate”, declară Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.
Fii primul care comentează