Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Aproape 11.000 de pachete de ţigări descoperite în plafonul unui microbuz!

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sâmbătă, 08 iulie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 24 de ani, din judeţul Suceava. Tânărul conducea o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculată în România, declarând că nu deţine bunuri în compartimentul de marfă şi că intenţionează să ajungă în Germania.

Existând suspiciuni în acest caz, poliţiştii de frontieră sătmăreni au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în plafonul autovehiculului a fost descoperit un loc special amenajat, iar în interiorul acestuia era ascunsă şi nedeclarată cantitatea de 10.850 pachete cu ţigări provenite din magazine de tip duty-free, în valoare totală de 12.695 lei.

Întreaga marfă a fost ridicată în vederea confiscării, iar mijlocul de transport în valoare de 35.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor. Totodată, conducătorul auto este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

KEMPO

Poliţist din Satu Mare medaliat

Un agent de poliţie din Satu Mare, numit Paul Podină, a reprezentat cu mândrie judeţul prin performanţele remarcabile obţinute la Campionatele Europene de Kempo şi Cupa Intercontinentală Euro-Asia…