Persoanele vârstnice îşi pot proteja creierul şi implicit funcţiile cognitive prin anumite activităţi de voluntariat. Cel puţin aşa arată rezultatele unui studiu realizat de Asociaţia Alzheimer din Amsterdam.
Testele efectuate pe un eşantion de vârstnici demonstrează că, în urma activităţilor derulate benevol starea de sănătate a celor studiaţi s-a îmbunătăţit, prin scorurile mai bune la testele funcţiei cognitive. Sunt implicate procese mentale care ajută la planificare, la focalizarea atenţiei, dar şi la priororirizarea sarcinilor.
„Voluntarii sunt pietrele de temelie ale tuturor comunităţilor şi sunt imperative pentru succesul şi impactul multor organizaţii”, a declarat Donna McCullough, şef de misiune şi ofiţer de operaţiuni pe teren la Asociaţia Alzheimer, într-un comunicat de presă. „Sperăm că aceste date noi încurajează indivizii de toate vârstele şi mediile să se angajeze în voluntariat local, nu numai pentru a beneficia comunităţile lor, ci şi pentru propria lor sănătate cognitivă şi a creierului”, a punctat ea.
Fii primul care comentează