Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Comisia Ridzi cere să o audieze pe Elena Băsescu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă ar putea supune la vot propunerea de audiere a Elenei Băsescu în legătură cu modul în care Ministerul Tineretului a cheltuit banii pentru manifestările din 2 mai, dedicate Zilei Tineretului. Propunerea a venit din partea deputatului PSD, Robert Negoiță.
“Potrivit regulamentului Comisiei, trebuie să supunem la vot propunerea, urmând ca, în funcție de rezultatul votului, să se stabilească dacă Elena Băsescu va fi sau nu audiată”, a declarat Alina Gorghiu, președintele Comisiei parlamentare. Potrivit Alinei Gorghiu, Comisia este obligată să supună la vot orice propunere venită din partea unui membru.
“Din dezbaterile din cadrul Comisiei, niciun material din punctul meu de vedere nu este legat de Elena Băsescu”, a spus Gorghiu. “Din punctul meu de vedere, nu văd care este legătura domniei sale cu acest dosar, dar orice propunere trebuie supusă votului Comisiei”, a încheiat președintele Comisiei.
Robert Negoiță a propus, marți, audierea Elenei Băsescu în legătură cu modul în care Ministerul Tineretului a cheltuit  banii cu ocazia Zilei Tineretului.
Premierul Emil Boc a evitat să spună cum argumentează păstrarea în funcție a ministrului Tineretului, sugerând presei să îi întrebe pe tinerii care au participat, la Palatul Victoria, la finala unui concurs de dezbateri.
“Întrebați-i pe «colegii» mei care au participat la o asemenea dezbatere. Cred că ei sunt cel mai potriviți să vă dea un asemenea răspuns într-o atmosferă atât de plăcută cum a fost cea de astăzi”, a declarat Boc arătând cu mâna spre tinerii care au participat la finala “Best Debaters 2009”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns